Nu doar tușierii

Alaltăieri s-a înregistrat un nou record în materie de arbitraj cretin: nu unul, ci două meciuri (procentaj 100%!) trântite de niște greșeli pentru care, dacă faptele s-ar fi petrecut la noi, în „județean”, neisprăviții ar fi fost fugăriți cu cuțitele-n mână de spectatorii echipați regulamentar cu sticle de samahoancă. Sigur că la acest nivel („Cupa Mondială”, nu „Cupa Satelor”!) se presupune că sunt selectați cei mai buni dintre arbitrii foarte buni, atât la centru cât și la tușă. Sigur că orice bănuială de „blat”, de „șpagă”, de „aranjament” se exclude de la sine. Rămâne în discuție doar suspiciunea (confirmată!) de tâmpenie în stare pură, eventual asociată și cu grave tulburări de natură oftalmologică fiindcă, oricât de mult ai încerca să le găsești justificare celor două întâmplări, pur și simplu nu se poate. Ambele au fost pe deplin vizibile la televizor încă dinainte de prima reluare. La golul Angliei, vizibil și din Australia, fără binoclu, mă întrebam de ce nemții plimbă mingea pe teren, în loc să o așeze la centru. Nu mi-am făcut nici măcar o secundă probleme în legătură cu validarea golului. Văzusem mingea mult în spatele liniei porții, iar tușierul, a cărui vedere către poartă nu era obturată de absolut nimeni și nimic, n-are nici o justificare pentru a nu fi arătat, fără ezitare, centrul terenului. Asta însă nu-l scuză nicidecum pe „fluieraș” care, presupunând că ăla cu steag tocmai avusese o pată neagră pe ochi și pe creier, era obligat să vadă și să corecteze porcăria. A pune doar în cârca unuia vinovăția nu are logică, din moment ce decizia aparține, în ultimă instanță, celuilalt. Exact la fel stau lucrurile și cu golul acordat aiurea Argentinei: autorul golului fraudulos nu numai că se afla dincolo de „penultimul apărător” (cum zice Regulamentul) dar între el și linia de fund era o pustietate cam ca Deșertul Sahara, până și „ultimul apărător”, adică portarul, fiind plecat cu ceva treabă hăt, pe la 11 metri. Cum naiba să nu sesizezi anomalia, mai ales când ești calificat pentru asta, iar locul faptei este ditamai Campionatul Mondial!? Adăugând și ciudata întâmplare că faza tocmai fusese proiectată pe tabela-ecran, iar jocul nu se reluase încă, neanularea golului ăstuia pute și mai tare decât neacordarea celuilalt. Ați observat că n-am pomenit numele făptașilor. Ce rost are să mai ținem minte 2 sau 4 dobitoci? Ce, nu ne-au ajuns Bahramov și Moreno?