FOTBAL PE PÂINE

Nu defensivi, ci inofensivi



Se poate scrie despre chestia aia de aseară? Așa m-a întrebat o distinsă doamnă care sigur folosise privirea periferică pentru meciul Stelei, în peregrinările sale prin sufragerie. Evident, de multe ori e de ajuns să afli rezultatul pentru a trage concluzia: sunt praf! Să fim înțeleși, chiar dacă subiectul nu apare, el este mereu la persoana a treia, plural. Răspunsul meu a fost că se poate scrie, sigur că se poate, ba chiar iese cu atât mai bine cu cât jocul a fost mai prost… Ne iese bine când dăm cu parul, acum câțiva ani un vechi gazetar se minuna de fantezia mai tinerilor colegi când e vorba să desființeze pe cineva. Acum, la o zi distanță, deja prea multă lume i-a pus la zid pe steliști, încât simt că ar fi prea mult să merg pe aceeași potecă. Nici măcar să-i ironizez nu prea mai pot, fiindcă au făcut-o alți doi ziariști exact pe aceeași temă: figura demnă de înot sincron a lui Neșu și Rada la golul secund. Ca variație pe aceeași temă, pot doar să adaug că fundașii steliști ar lua punctaj maxim la un eventual concurs “Plonjez pentru tine”, proba pe perechi. Altul care mi-a luat-o înainte a fost Ion Crăciunescu, cel care a spus că fazele dubioase se judecă în favoarea echipei în atac, referindu-se evident la ofsaidul semnalizat la golul lui Vali Badea. Numai că faza respectivă nu a fost deloc dubioasă pentru arbitrul asistent. Televiziunea face stop cadru pe momentul pasei (în cazul nostru, al șutului) și apoi evaluează la centimetru poziția atacantului. Dar tușierul trebuie să-și mute privirea de la expeditor la adrisant, iar fracțiunea aceea de secundă este suficientă pentru ca dinamica fazei să i-l înfățișeze pe atacant în spatele liniei imaginare a ultimului apărător. Adio dubiu, steagul sus! Însă cu alt aspect aș vrea să închei… în poveștile frumoase de pe vremuri, deci și în fotbal, gloabele se transformă în armăsari după un făraș de jăratic. Asta ar fi însemnat validarea golului pentru inofensivii jucători steliști, un făraș de jăratic. N-a fost să fie, așa că au rămas doar cu fărașul pe care se află mulți dintre ei!



Recomandări

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”