Eveniment

Noul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, sfințit de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen

Noua clădire e structurată pe 3 niveluri, cu birouri și săli de conferință
Noua clădire e structurată pe 3 niveluri, cu birouri și săli de conferință

Sala de conferințe a noului sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a găzduit joi la prânz ceremonia de sfințire a noii clădiri a instituției. Slujba de sfințire a fost condusă de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în prezența fețelor bisericești și a unui numeros public format din autorități și colaboratori ai arhiepiscopiei. La eveniment au participat preoți consilieri din conducerea arhiepiscopiei, preoți conducători ai celor cinci protoierii din județ, stareți, împreună cu maici și călugări din obștea mănăstirilor din Bucovina, preoți parohi din întreg județul, precum și reprezentanți ai ocoalelor silvice din cadrul arhiepiscopiei. Alături de fețele bisericești au fost invitați la eveniment și reprezentanții autorităților județene, locale, precum și conducătorii unor instituții cu care Arhiepiscopia a colaborat de-a lungul timpului. Slujba de sfințire a încununat munca de un an de zile pentru construcția noului sediu, lucrările fiind executate cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen.
Noul sediu al Arhiepiscopiei, o clădire modernă care respectă toate normele de construcție și funcționare
Noua clădire a Arhiepiscopiei a fost construită pe vechiul amplasament al clădirii care a fost mistuită de flăcări în luna ianuarie 2015. Reconstrucția a fost făcută într-un timp record, fiind nevoie de mai puțin de un an pentru ridicarea și finalizarea clădirii. Construcția a debutat la începutul anului trecut, după ce în toamna anului 2015 au fost obținute toate avizele necesare ridicării noului sediu. A fost nevoie de eliberarea unei noi autorizații de construcție, după ce în prealabil a fost obținut un nou aviz de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice și un aviz de securitate la incendiu, emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava. Primăria Suceava a eliberat la 23 octombrie 2015 Autorizația de Reconstruire a Sediului Administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, fapt ce a dus la întocmirea caietului de sarcini pentru organizarea licitației de lucrări, care a fost câștigată de firma General Construct SRL Suceava.
Lucrările au început oficial la data de 4 noiembrie 2015, odată cu încheierea contractului de lucrări cu firma suceveană General Construct, demarând cu amenajarea terenului pe care avea să se ridice noua construcție. Fundațiile clădirii au început să capete deja contur la începutul primăverii trecute, după ce vremea favorabilă a permis efectuarea unor lucrări și în timpul iernii. Munca asiduă din lunile care au urmat, până în toamna anului 2016, a dus la finalizarea construcției la termenul fixat pentru luna noiembrie 2016.
Festivitatea de sfințire i-a adunat pe toți cei care au pus umărul la ridicarea noului sediu
La festivitatea de sfințire și inaugurare oficială a noului sediu al Arhiepiscopiei au participat toți cei care au fost implicați într-un fel sau altul în ridicarea acestuia. După terminarea slujbei și sfințirea cu agheasmă a întregului așezământ, ÎPS Pimen a spus câteva cuvinte de mulțumire pentru cei care i-au fost alături în această perioadă de zidire: ”Această construcție a fost făcută cu multă dăruire, într-un timp record, dăruire atât din partea lucrătorilor, cât și din partea acelor care au ajutat, de la mănăstiri, de la parohii, de la păduri și, nu în ultimul rând, de la Guvern și reprezintă expresia dragostei. Vechea clădire a arhiepiscopiei a fost construită atunci din lemn din două motive: în primul rând a fost vorba de a face economie, iar al doilea motiv, și acesta a fost principalul, s-a datorat ideii specialiștilor de a nu recomanda construcțiile grele pe acest versant, de la Mănăstirea «Sf. Ioan» și până la Fabrica de Pâine. Astăzi, însă, ne bucurăm de noua zidire, făcută cu pricepere, devotament, dăruire și calitate. Le mulțumim tuturor celor de față și celor care au ajutat la ridicarea acestui edificiu.” Cel care a vegheat la ridicarea edificiului și a fost în permanență în mijlocul constructorilor pe șantier, consilierul economic preot Gheorghe Saftiuc, ne-a declarat:”Aș vrea să-i mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu și Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul eparhiei noastre. Aduc mulțumire ÎPS Pimen, care ne-a dat binecuvântare de a ridica acest așezământ, pentru sprijinul acordat, pentru încrederea care mi-a acordat-o mie, în calitate de consilier economic, și pentru binecuvântare și sprijin financiar și moral. A fost, după cum a spus și Înaltul Pimen, o lucrare foarte rapid executată, pentru că a lucrat o firmă foarte serioasă, care a fost în permanență în grafic. Eu am spus că la Crăciunul 2016 lucrarea să fie finalizată, ceea ce s-a și întâmplat. Sunt foarte bucuros de acest eveniment care astăzi s-a petrecut aici, pentru că într-adevăr este o binecuvântare pentru Suceava și pentru centrul eparhial. Am demonstrat că suntem bucovineni foarte uniți. Aș vrea să mulțumesc în primul rând proiectantului, domnului arhitect Doru Olaș, și constructorilor pentru modul în care au finalizat această lucrare. Aș vrea să le mulțumesc astăzi Consiliului Local Suceava, Primăriei municipiului Suceava, domnului primar Ion Lungu pentru sprijinul financiar. Un sprijin important a venit din partea Guvernului României prin intermediul domnului ministru al Cultelor, din partea preoților parohi, a stareților de mănăstiri și a credincioșilor, cărora le mulțumim încă o dată.”
Noua clădire al Arhiepiscopiei reprezintă o îmbinare fericită de tradițional și modern, o clădire spațioasă și primitoare, un simbol care ține pasul cu vechile capodopere arhitecturale moldovenești moștenite.
Noua clădire a sediului administrativ al Arhiepiscopiei a fost ridicată pe trei niveluri
Noua clădire a sediului administrativ al Arhiepiscopiei a fost ridicată pe trei niveluri, demisol, parter și mansardă, pe o suprafață construită de 730 de metri pătrați și având o suprafață desfășurată de 1.820 de metri pătrați. Proiectul a fost întocmit de firma Old Art Prod SRL Suceava, arhitectura fiind realizată de arhitectul Doru Olaș. Noul sediu administrativ, un amestec de tradițional și modern, cuprinde la demisol o sală de conferințe de 120 de locuri, blocul alimentar și un grup sanitar, la parter sunt birourile arhiepiscopiei, o sală de ședințe și un grup sanitar, iar în mansardă – birourile centrului eparhial, o altă sală de ședințe și un grup sanitar.
Principalii finanțatori ai noii construcții au fost Primăria municipiului Suceava, Secretariatul de Stat pentru Culte, ocoalele silvice ”Silva Bucovina” și Ilișești, cele cinci protoierii, două din Suceava și cele din Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, patru asociații ale proprietarilor de pădure, parohiile și mănăstirile din eparhie, precum și alți sponsori și donatori. Supravegherea lucrărilor a fost încredințată consilierului economic al arhiepiscopiei, preotul Gheorghe Saftiuc, inginerului silvic Rareș Vasile Hrestic, șeful de ocol silvic ”Silva Bucovina” din cadrul arhiepiscopiei, și dirigintelui de șantier, inginer Vasile Galan.

Maicile și călugării de la mănăstirile din Bucovina au participat la festivitate
Maicile și călugării de la mănăstirile din Bucovina au participat la festivitate
Sfințirea apei în timpul slujbei de către ÎPS Pimen
Sfințirea apei în timpul slujbei de către ÎPS Pimen
Slujba de sfințire
Slujba de sfințire
Slujba de sfințire a fost oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Slujba de sfințire a fost oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Noul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, sfințit de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen
Noul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, sfințit de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen
Noua clădire e structurată pe 3 niveluri, cu birouri și săli de conferință
Noua clădire e structurată pe 3 niveluri, cu birouri și săli de conferință

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri