Noul prefect de Suceava Ștefan Alexandru Băișanu este pus pe fapte mari în Palatul Administrativ. După ce, încă de la învestire, a anunțat că va instaura disciplina în Prefectură, Alexandru Băișanu a declarat, ieri, că de săptămâna viitoare va impune un set de reguli care vor trebui respectate de toți salariații, începând cu cei doi subprefecți, Orest Onofrei și Dumitru Pașniciuc, până la angajatul cel mai mic în grad.
Prima schimbare va fi la nivelul Cancelariei prefectului, unde vor fi păstrați doar consilierul pentru problemele romilor și secretara. Directorul de cabinet și cei doi consilieri personali vor fi aduși din afara instituției, dar numele lor nu a fost încă dezvăluit de prefect.
Vor mai fi schimbați din funcții și unii dintre directorii și șefii de servicii, cu respectarea legislației, a precizat Băișanu, dar tot fără a face publice deocamdată serviciile sau numele celor vizați.
„Săptămâna viitoare voi stabili atribuțiile celor doi subprefecți și categoric amândoi vor munci. În fiecare luni, cu subprefecții și directorii voi face un plan de bătaie, cu obiective și termene, iar vinerea îi chem la raport, să văd ce au făcut, dacă au făcut, dacă nu, de ce”, a declarat prefectul.
Pauză de masă doar pentru angajații care stau peste program De asemenea, Alexandru Băișanu a spus că va urmări cu foarte multă atenție programul de lucru al angajaților și că nimeni nu va pleca din instituție în timpul programului fără bilet de voie și nu-și va rezolva probleme personale în acest interval.
„Voi eficientiza programul de lucru în așa fel ca fiecare să-și termine ceea ce are de făcut în timpul programului și să nu mai aibă nevoie de ore suplimentare. Pauză de masă vor avea doar cei care trebuie să stea peste program, dar voi verifica orele suplimentare. Am să scot toate jocurile de pe calculatoarele instituției, precum și celelalte «tentații»”, și-a anunțat prefectul planurile pentru perioada imediat următoare.
În cursul zilei de ieri urma să se finalizeze și rocada biroului cu fostul prefect Orest Onofrei. Acesta va coborî în biroul de la parter, iar Alexandru Băișanu va urca în cel de la primul etaj din Palat.
Deși secretara pe care a avut-o Orest Onofrei rămâne în continuare angajată la cabinetul prefectului, ea îl va însoți la parter pe cel care i-a fost șef în ultimii 3 ani, iar Băișanu își va aduce în biroul de la etaj propria secretară.
Reguli noi
Noul prefect Băișanu vrea să bage milităria în Palatul Administrativ






