Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat, joi, că pensiile vor crește, dar nu la fel de mult ca în cazul în care se calculează în funcție de salariul mediu brut pe economie, noua formulă de calcul raportându-se și la inflație.
Ministrul Muncii a declarat că proiectul de lege al pensiilor prevede că, din 2011, valoarea puctului de pensie se va calcula în raport cu inflația (sută la sută) și în raport cu 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
În acest context, ministrul a explicat că în 2010 acest lucru ar însemna o indexare de 4% care reprezintă inflația și 0,8% care reprezintă 50% din creșterea salariului mediu brut.
El a explicat că această formulă de calcul este valabilă pentru următorii 10 ani. Din 2022 în formula de clacul va fi scăzut anual câte 5% din cei 50% care reprezintă creșterea reală a salariului mediu brut astfel că în anul 2030 indexarea punctului de pensie se va face doar în funcție de inflație.
Potrivit ministrului, dacă actualul sistem de pensii nu ar fi reformat, s-ar ajunge la situația în care toate pensiile ar ajunge să scadă, valoarea punctului de pensie urmând să fie în 2030 de 30% din salariul mediu brut și de 25% în 2040.