Schimbări

Noul director medical al Spitalului de Urgență Suceava este dr. Doina Ganea Motan

Doctorul oncolog Doina Ganea-Motan, noul director medical al Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Doctorul oncolog Doina Ganea-Motan este, de ieri, noul director medical al Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Dr. Ganea-Motan este numită de Consiliul de Administrație al spitalului cu titlu interimar, până la ocuparea funcției prin concurs. Postul s-a vacantat după ce fostul director medical, dr. Tiberius Brădățan, și-a prezentat ieri demisia, la solicitarea CA.
Tot ieri, în funcția de purtător de cuvânt a fost numit doctorul Mihai Ardeleanu, care va exercita această atribuție începând de luni, 12 septembrie a.c..
În urma acestor schimbări, Consiliul de Administrație speră să aplaneze scandalul în care a fost antrenat spitalul, în urma decesului a trei nou-născuți – doi în februarie și unul în august a.c., în această unitate spitalicească. Fostului director medical Brădățan i s-a reproșat gestionarea deficitară a scandalului declanșat de acuzațiile părinților celor trei bebeluși, care afirmă că decesul copiilor a fost cauzat de infecții nosocomiale. Membrii CA au apreciat că dr. Brădățan a comunicat defectuos cu familiile copiilor și cu presa, ceea ce a dus la incriminarea spitalului pentru cele trei decese și afectarea imaginii instituției.

Recomandări

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava