Peste 7.200 de elevi și preșcolari, îndrumați de peste 400 de cadre didactice, au început luni, 13 septembrie, cursurile în cele șapte grădinițe cu program normal și prelungit, o grădiniță specială, patru școli gimnaziale și trei licee din municipiul Fălticeni. La fiecare unitate de învățământ festivitatea de deschidere a început cu intonarea Imnului național „Deșteaptă-te, române”, cu oficierea de slujbe religioase și citirea de rugăciuni speciale pentru elevi de către preoții parohi sau preoții profesori. Înainte ca reprezentanții autorităților locale – primarul Cătălin Coman și administratorul public Alexandru Rădulescu, reprezentanții Poliției Municipiului Fălticeni și conducerile unităților de învățământ să se adreseze elevilor, părinților și cadrelor didactice, preoții i-au stropit pe cei prezenți cu apă sfințită.
Festivitățile de deschidere a noului an școlar s-au desfășurat pe terenurile de sport sau în curțile unităților de învățământ, la ore diferite pentru învățământul primar și cel gimnazial, elevii claselor a X-a, a XI-a și a XII-a întâlnindu-se cu profesorii diriginți direct în sălile de clasă.
„Cu multe măsuri, ordine, ordonanțe, proceduri, temeri, anul școlar începe pe 13 septembrie, tot cu zâmbetul ascuns sub mască, dar cu multă speranță și dorința de normalitate.
Stimați părinți, sperăm că veți înțelege corect deciziile și restricțiile impuse, iar interdicția de a întra în școală nu o veți primi ca pe o frustrare, ci ca pe un semn al grijii pentru siguranța copiilor dumneavoastră. Manifestați-vă grija și protecția nu doar pentru copilul dumneavoastră, ci față de toți copiii pe care-i întâlniți. Vă dorim un an școlar în care răbdarea, toleranța, sănătatea și încrederea să vă fie aliați. Împreună vom reuși!
Dragi elevi, rolul vostru este de a privi cu optimism doar spre viitor, doar înainte. Învățați, preocupați-vă de dezvoltarea voastră și folosiți timpul pentru a vă descoperi și progresa. Lăsați grijile în seama adulților, dar aveți grijă să respectați regulile, pentru că doar așa putem fi împreună pentru a ne bucura unii de alții.
Dragi colegi, de dragul copiilor și al profesiei, urmează iarăși să ne avântăm într-o perioadă în care trebuie să fim concomitent cadru didactic, medic, părinte, prieten, consilier, într-un cuvânt supraoameni. Ați dovedit deja de anul trecut că sunteți în stare, așa că nu vă dorim decât sănătate pentru că determinare și profesionalism aveți din plin. Vă admirăm și vă mulțumim!
Dragi colegi care alcătuiți personalul auxiliar și nedidactic, îndreptăm spre dumneavoastră gândurile noastre de recunoștință și mulțumire pentru grija și efortul constant de a ne desfășura activitatea în cele mai bune condiții logistice, materiale și de siguranță”, a fost mesajul echipei manageriale a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu”.
Condiții mai bune în școli
În cele trei luni de vară, în toate cele 11 unități de învățământ din Fălticeni s-au investit din buget pentru a se asigura noi dotări, lucrări de modernizare, s-au efectuat curățenie generală, dezinsecție și deratizare generală, igienizare și dezinfecție a spațiilor, fiind terminate toate activitățile de consolidări, reparații și construcții care ar putea afecta procesul educațional.
În toate unitățile de învățământ s-a făcut aprovizionarea cu materiale de curățenie pentru spații și suprafețe, materiale dezinfectante, săpun pentru mâini și măști faciale de protecție în conformitate cu măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar din perioada pandemiei COVID-19.
Există un parteneriat extrem de strâns între școală, Consiliul Local și Primăria Fălticeni. Trăim vremuri nu foarte plăcute, cu această pandemie. Suntem cu mască, nu ne convine, dar unde este lege nu-i tocmeală. Ne pregătim să avem un an școlar cu prezență fizică, ceea ce este foarte important, pentru că, din păcate, am pierdut anul trecut o bună perioadă din timp cu sistemul acesta online. Noi suntem pregătiți și pentru varianta cealaltă, chiar dacă nu ne-o dorim. Primăria Fălticeni a semnat și implementează un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 92 miliarde de lei vechi (9,2 milioane de lei), pentru achiziția a 6.450 de tablete și 350 de laptopuri, astfel încât fiecare elev din Fălticeni, fie că este vorba despre școală gimnazială sau liceu, va avea propria tabletă, iar fiecare coleg profesor va avea laptop. Toate acestea se vor întâmpla în această toamnă, după ce finalizăm procedurile birocratice în ceea ce privește achiziția. Vreau să vă urez un an școlar plin de realizări, de împliniri, multă sănătate. Să ne revedem la sfârșitul acestui an cu rezultate foarte bune în activitatea școlară, în activitățile extrașcolare. Colegilor mei profesori le urez multă răbdare și putere”, a fost mesajul primarului Cătălin Coman.
Performanța școlară va fi răsplătită
Alexandru Rădulescu, fost profesor la Colegiul „Nicu Gane” și la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, a dorit să participe la deschiderea noului an școlar în toate unitățile de învățământ din municipiu. Administratorul Public al municipiului Fălticeni a fost emoționat atunci când a pășit în colegiul unde și-a petrecut cea mai frumoasă parte a carierei sale profesionale, „Nicu Gane”. La toate școlile, Alexandru Rădulescu i-a felicit în primul rând pe cei care au câștigat concursurile școlare, i-a îndemnat să învețe pentru că și anul viitor, în luna iulie, de Zilele Municipiului Fălticeni, performanța școlară va fi răsplătită de municipalitate.
Alexandru Rădulescu a apreciat eforturile depuse pentru a oferi cele mai bune condiții de studiu, cele mai bune clase, cea mai bună dotare pentru a se asigura un învățământ modern, de calitate, la toate disciplinele și pentru asigurarea unui corp profesoral bine pregătit, animat de dragostea pentru profesie și pentru copii.