Din când în când, asta însemnând cam o dată la doi, trei ani, din senin, din iarbă verde, începe brusc să circule numele câte unui (presupus) mare talent. Iar când spunem mare, nu ne referim la unul precum Dan Petrescu, dacă e vorba de un fundaș, ori Adrian Mutu, din rândul atacanților. Nici pomeneală. Talentatul care umple brusc ziarele și televeziunile este cel puțin un Hagi (căruia îi lipsea însă viteza pentru a fi devenit ceea ce ăsta talentatul va ajunge cât de curând), iar dacă întâmplător este fundaș, atunci îi va face uitați „in no time” pe Beckenbauer și Gică Popescu. Ăsta despre care vorbim tocmai ce a fost achiziționat pe câțiva bani de un club care, cu el în echipă, are titlul deja asigurat și e de la sine înțeles că nici Liga Campionilor, ediția următoare, nu va mai avea altă destinație decât Steaua ori Dinamo, căci ele sunt cluburile specializate în depistarea precocilor și transformarea lor în fenomene planetare. Trebuie știut și că ăsta unicu’, viitorul gigant, a fost monitorizat câțiva ani buni, iar acum a sosit momentul transferării lui, odată cu maturizarea fotbalistică. În mod absolut neașteptat, tot acum încep să se faulteze între ele și cluburile alea grele: Inter, Barcelona, Chelsea, licitația pentru talentat aducând de la o zi la alta nume noi și sume tot mai grase, de obicei în „Gazeta sporturilor”. Vreți o listă de nume ale talentaților care valorau zeci de milioane bucata? Aș umple tot numărul de azi al “Monitorului”. Hai să luăm câteva așa, la întâmplare, numai din ultimii zece ani: Torje, Mitea, Zicu, Dodel, The Costea Brothers etc. și iar etc. Cu voia dumneavoastră, printre ultimii sosiți pe listă se numără unul, Chipciu. L-am văzut acum câteva zile, în meciul contra nimănui, Chiajna adică. A făcut două curse finalizate cu două centrări: una în peluză, aialaltă în aut pe partea opusă! De aici vine concluzia: oricât de puțini bani ar fi dat Steaua pe el, tot e prea mult. Iar dacă în zi de salariu primește bani în loc să aducă el de acasă, ceva e în neregulă. În rest, nu-s probleme: sigur îl ia Bayern la anu?