Măsură

Note explicative pentru profesorii care au lăsat mulți corigenți



Conducerea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava a solicitat profesorilor din școală să prezinte în scris note explicative privind situația elevilor pe care i-au lăsat corigenți pe primul semestru de școală. Astfel, cadrele didactice care au lăsat mai mult de 20 de elevi corigenți au fost nevoite ca până pe 11 februarie 2010 să prezinte conducerii colegiului sucevean numărul de ore de pregătire suplimentară pe care l-au efectuat cu elevii aflați în prag de corigență, metodele de evaluare diferențiate în funcție de gardul de pregătire a elevilor și ce alte mijloace au folosit cu elevii pentru a obține rezultate minime, conform standardelor de pregătire.
Cadrele didactice care au primit asemenea cereri din partea direcțiunii s-au arătat extrem de indignate de faptul că trebuie să dea note explicative cu privire la activitatea pe care o au la catedră și spun că este o metodă comunistă, prin care li se cere să nu lase elevii corigenți.
„Este pentru prima dată, după Revoluție, când mi se cer astfel de explicați. Se riscă astfel să se ajungă să promovăm incompetența”, a declarat unul dintre profesorii cărora li s-a cerut să prezinte în scris informații referitoare la lucrul cu elevii aflați în situație de corigență.
Potrivit dascălului, care a preferat să-și păstreze anonimatul, în curând, profesorii vor promova elevii de teamă de a nu da note explicative. În opinia aceluiași profesor, ar fi de preferat ca direcțiunea școlii să le ceară note explicative profesorilor care promovează elevi care nu au cunoștințe minime necesare și nu celor care lasă elevi corigenți.
Peste 5500 de corigenți în județ
Un alt dascăl al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară susține că „măsura luată este urmare a finanțării per elev a unităților de învățământ. Dacă rămân mulți elevi corigenți, există riscul de a fi și mulți repetenți și astfel se pierd banii care ar trebui să ajungă în școală”.
Directoarea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, Crăița Buda Niga, a declarat că „notele de relații au fost solicitate din cauza numărului foarte mare de corigenți pe primul semestru. Sunt profesori care au lăsat zeci de elevi corigenți și mi se pare normal să vedem ce se întâmplă și de ce sunt cadre didactice cu așa de mulți elevi care nu au medii de trecere”.
Potrivit directoarei Buda Niga, notele de relații nu au fost solicitate tuturor cadrelor didactice, ci numai acelora care au lăsat peste 20 de elevi corigenți.
„Am cerut aceste note în ideea de a scădea numărul mare de corigențe. Pierdem astfel elevi”, a mai declarat directoarea Crăița Buda Niga. Aceasta a mai spus că, într-adevăr, este pentru prima dată când profesorilor li se cere să explice în scris situația corigenților, însă astfel de probleme s-au mai discutat în consiliile profesorale, nu este nimic nou și neobișnuit ca situația școlară a elevilor să fie în atenția conducerii școlilor.
„Profesorul e suveran la clasă, nu i-am întrebat de ce au lăsat corigenți, ci vrem să vedem ce se întâmplă, pentru că sunt foarte mulți elevi care nu au promovat primul semestru”, a mai declarat directoarea Colegiului Alimentar.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „solicitarea nu este un abuz din partea școlii. S-au mai cerut asemenea explicații și la alte unități școlare atunci când situația a impus-o”.
În primul semestru de școală, în județul Suceava au rămas corigenți peste 5.500 de elevi, iar peste 200 de elevi au abandonat școala.
Finanțarea per elev a școlilor a devenit o problemă serioasă pentru unitățile de învățământ, care din cauza numărului mic de școlari sunt amenințate cu pierderea personalității juridice sau chiar cu desființarea. Din anul școlar viitor, la nivelul județului Suceava se vor desființa peste 50 de unități de învățământ din cauza lipsei de elevi sau de preșcolari.



Recomandări

Rodica Zimbru, în cursa pentru titlul de Directorul Anului. Dionisie Palievici, de la Bivolărie, finalist în etapa regională