Nosce te ipsum



Iuliana Roman
Iuliana Roman

Mă gândesc mereu la clipele de fericire pe care le-am trăit. Le pot număra pe cele în fața cărora m-am simțit împlinită și mulțumită de mine. Simt în acele momente că necunoscutul cuprinde o făgăduință de fericire încă nedescoperită, nerealizată, dar care, cu o răbdare de neînvins stă în fața mea cum stă cerul cu infinitele stele aprinse în spațiu.
Fericirea nu se definește printr-un zâmbet, printr-un gest. Fericirea se simte în interior. Simți aievea cum îți circulă bucuria biruinței prin toate mădularele, apoi, din epuizarea acelui sentiment, fericirea se spulberă, este casantă de multe ori.
Tocmai de aceea toate lucrurile mărunte sunt rare.
Da, zâmbim în fiecare zi, și într-adevăr îi facem poate, pe oameni fericiți sau le răpim o privire caldă; dar acele clipe de involuntară energie inferioară, de împlinire adevărată le descoperim rar, pentru că ele vin din interiorul nostru, din ideea noastră că am realizat ceva de care nu am fi crezut că suntem capabili. Iar acest delicat cuvânt ‘rar’ încurajează ideea că o următoare împlinire va fi cea care va depăși cu mult realizarea din prezent.
A aduce acest ‘rar’ în activitatea noastră, înseamnă multă muncă. Bineînțeles, avem și excepții ce se abat de la această regulă: ne putem gândi la cum a fost descoperită accelerația gravitațională sau … cum s-a descoperit ceaiul.
Un rege chinez a băut odată sub un copac apă caldă. Întâmplarea a făcut ca în acel moment să cadă o frunză din copac în cana lui; și de aici au rezultat, s-au amplificat și recombinat în zeci de mii de rețete, revigorantele ceaiuri.
Depărtându-ne de fizică, o știință atât de precisă, putem reveni la … noi.
Vine o perioadă în viață când clipele trec mai repede, ieri parcă a fost sărbătoarea de Paști, mâine parcă va fi Crăciunul. Praful se așterne peste toate.
Îi uităm pe cei care ne-au fost dragi și au murit, nu ne mai pasă de asprimea cuvântului rostit, parcă ne-a pierdut capacitatea de a ierta și de a fi recunoscători.
Zilele grele coboară în trecut, se succed parcă la nesfârșit; la fel de des culegem lămâi din grădina iubirii.
Așa devin lucrurile minunate foarte rare. Nu totul se bazează pe teoria cunoașterii și a demonstrației.
Iuliana Roman
Clasa a XI-D