Norocul lui Răzvan

Poate mai ales fiindcă știința nu prea îi dă afară din casă, despre antrenorii români de fotbal care, când și când, scot vreun rezultat mai acătării, se spune că au noroc. Printre beneficiarii clauzei de noroc s-au numărat, de-a lungul anilor, și Mircea Lucescu, și Pițurcă, și Puiu Iordănescu. Observați cât de largă e gama de norocoși: un ateu convins, o Satană și unul cu buzunarele pline de icoane. Atunci când îi lovește norocul și bat pe câte cineva ori reușesc chiar și vreo calificare la un turneu final, norocoșii noștri o dau pe știință: ce tactici dibace au conceput, ce așezare măiastră în teren, ce viziune a jocului i-a pălit etc. La înfrângere, ei ies din joc, neavând nici o vină că am luat-o cu 1, cu 2, cu 5 la 0. Niciodată. De la Titi Teașcă încoace, debarcat prin anii ’60 după ce Spania ne trăsese parcă un 6-0, înfrângerile noastre au avut toate explicațiile posibile: vremea (prea cald ori prea rece, ploaie, vânt – totdeauna orientat spre poarta noastră, cu schimbarea direcției la pauză! – ninsoare), starea terenului (care când e bună îi favorizează pe cei tehnici, deci pe ai noștri, dar mai mereu e proastă, mai ales în deplasare – că la noi, se știe, crește numai gazon d-ăla, englezescu’!), starea de oboseală (totdeauna ai noștri au o problemă cu avioanele, cu așteptatul prin aeroporturi, cu gălăgia din hotel), economia mondială, cutremurele, tsunami-urile, exploziile solare, conspirațiile iudeo-masonice și, în absolut orice situație, asociat tuturor acestora, neapărat arbitrajul. Antrenorii noștri, la sfârșitul fiecărei partide pe care doar ei sunt surprinși că o pierdem, trag adânc în piept și se dezlănțuie la adresa arbitrului: ne-a furat, e clar pentru oricine a văzut meciul. A înclinat terenul dinspre ei către noi. A judecat după două regulamente diferite: la același infracțiuni, doar pe noi ne-a taxat. A pândit momentul când să dea penalty împotriva noastră. Ei, hai c-am ajuns unde trebuie. În Turcia, nu glumesc, arbitrul chiar ne-a furat. A dat de-a droanga penalty pentru ăia. N-a fost ghinion. A fost noroc chior pentru Răzvan, un fel de Lucescu. Că dacă nu ne executa ăsta în minutul 82, poate că ar fi trebuit să explice ce mă-sa caută Nicoliță la Națională, ce treabă are Cociș cu mingea, ce căuta „Pisică” între bețe după doi ani de stat în tribună (că golul doi nu l-a băgat tot arbitrul, nu?) și altele. Așa însă, norocosul Răzvan a dat-o pe arbitru. Abia aștept să fim furați în meciul cu Belarus.