Noroc de lustragiii cu dosul!



După cum arătam în urmă cu câteva zile, am ajuns să jucăm, oficial, în absolut fiecare lună din an. Așa se face că după ce am încheiat prima parte a campionatului pe la jumătatea lui decembrie, iată că pe 31 ianuarie am dat drumul din nou la competiții, cea care a revenit prima fiind și cea mai importantă: campionatul național. Băftoșii cu crampoane au avut parte de o vreme nemaipomenită pe toată durata întreruperii, astfel că s-au putut pregăti normal, inclusiv în țară (cei mai săraci), ba au mai avut sub tălpi și o iarbă care altădată era înlocuită exclusiv de gheață. Ne-am fi așteptat așadar la fotbal de calitate, plăcut ochiului, măcar în ideea că după atâta odihnă băieții sunt dornici de mișcare. Primul meci ne-a adus pe ecrane chiar una din candidatele la titlu și la vreo cupă europeană, Universitatea Craiova, a cărei prestație a fost chiar vioaie, alimentându-ne speranțele că următoarele meciuri vor fi și mai și. Cronologic, următoarea echipă cu pretenții intrată în competiție a fost Astra Giurgiu. Din mârâielile absolut ininteligibile ale patronului (nu sunt sigur că ăsta chiar vorbește românește), am dedus că n-ar prea da drumul nimănui și că are de gând să ia titlul. La ce!? Că fotbal n-a jucat absolut nimeni din bandă (că echipă nu poți să-i spui…). În sfârșit, în partida vedetă a rundei inaugurale, s-au întâlnit și principalele pretendente la titlu. Rămâne valabil (ba încă și mai valabil!) și pentru ele același mare semn de întrebare asupra sportului la care doresc titlul, de fotbal nefiind vorba nici măcar un minut din cele 90. Panaramele poreclite fotbaliști, dintre care nu știu câți se visează cumpărați de nu știu ce mari cluburi de pe afară, au fost când de râsul lumii, când de plâns în hohote. Mai nasol e altceva, anume că dacă ăsta e nivelul nostru cu o lună înainte de barajul cu Islanda, mai bine ne dăm atinși de coronavirus și stăm acasă. Soluția alternativă, tipic românească, ar fi să-i ducem acolo pe toți ăia care lustruiesc cu dosurile toate băncile de rezerve de pe tot continentul. Să fiu al naibii dacă știu pe vreunul care să intre titular și să stea 90 de minute pe toloacă, indiferent că-i vorba de Belgia, Bulgaria, Italia ori Turcia. Săracu’ Mirel!



Recomandări