Compania finlandeză Nokia va produce primele telefoane mobile la fabrica din comuna Jucu, județul Cluj, în primele luni ale anului 2008, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă directorul Nokia România, John Guerry.
John Guerry a afirmat că telefoanele vor putea fi cumpărate și din magazinele specializate din județ. Guerry a refuzat însă să spună ce model de telefon mobil va fi produs în Nokia Village.
Componenetele pentru primele telefoane vor fi aduse de la fabrica Nokia din localitatea Komarom, din Ungaria, până când furnizorii firmei își vor deschide propriile învestiții în județul Cluj.
Directorul Parcului Industrial Tetarom, Viorel Găvrea, a declarat în aceeași conferință de presă că primele două telefoane care vor ieși de pe linia de producția a Nokia vor fi cumpărate de el și de președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Nicoară.
„Nokia Village” ocupă în Parcul Industrial Tetarom III, din comuna Jucu, județul Cluj, o suprafață de 90 de hectare.
La finele lunii martie, Nokia a făcut publică intenția companiei de a construi o nouă facilitate de producție în Jucu, investiția ridicându-se la 60 milioane de euro.
Nokia a prevăzut ridicarea graduală a fabricii și recrutarea a aproximativ 500 de angajați până la sfârșitul anului 2007. Se estimează că numărul angajaților va ajunge la 3.500 în momentul în care fabrica va funcționa la capacitate maximă.
Grupul finlandez Nokia este unul dintre cei mai importanți jucători internaționali în domeniul telecomunicațiilor și produce o gamă largă de dispozitive mobile și echipamente, soluții și servicii pentru rețelele de comunicații. Firma conduce în clasamentul producătorilor mondiali de telefoane mobile.
În România, grupul finlandez este prezent la Cluj-Napoca și cu divizia Nokia Enterprise Solutions din februarie 2006, după ce a finalizat achiziția companiei de origine americană Intellisync cu operațiuni la nivel internațional, inclusiv pe piața locală.



