Transport irealizabil

Noile trasee de maxi-taxi sunt contestate de asociația care a câștigat licitația de transport public complementar



– Aceștia reclamă că numărul călătorilor a fost supraevaluat pe anumite trasee, în vreme ce altele sunt imposibil de respectat, pentru că sunt făcute tur-retur pe străzi cu sens unic ori cu limitare de înălțime
Cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a contractului semnat de Primăria Suceava cu Asociația de Transport Public Local de persoane, câștigătoarea licitației de atribuire a transportului complementar, cu maxi-taxi, reprezentanții acesteia contestă traseele care le-au fost impuse, considerând că multe din acestea sunt irealizabile, dar și supraevaluate ca număr de potențiali călători.
“O bună parte din traseele impuse de Primărie, în urma unui studiu făcut de firma Evex Consulting, nu pot fi efectuate, pentru că sunt trecute drept tur-retur, pe străzi cu sens unic, iar altele sunt inaccesibile, pentru că limitatoare de înălțime, de 2,10 metri, în vreme ce microbuzele au o înălțime de 2,80 metri. În plus, multe trasee sunt supraevaluate ca număr de călători, pentru a ni se impune o redevență mai mare. E imposibil ca pe traseul 7, Burdujeni Sat-Ițcani, pe Gheorghe Doja, să circule 102.950 de călători, adică peste 3.400 de călători pe zi. Ar însemna ca 10% din întreaga populație a cartierului Burdujeni să circule zilnic până la Gostat Ițcani. În plus, după calculele lor, ca să transportăm un număr atât de mare de călători, cu cele 5 microbuze admise pe traseu, ne-ar trebui ca ziua să fie de 48 de ore, iar mașinile să circule pline, non-stop”, a declarat reprezentantul ATPL de călători, Dumitru Tiperciuc.
Printre traseele cu probleme sunt și toate cele care trec pe la Autogară, la Pașapoarte și pe strada Universității. Astfel, Autogara este trecută drept capăt de linie pentru mai multe trasee, deși pentru a ajunge acolo, microbuzele ar trebui să poată trece de limitatoarele de înălțime de la Turnu Roșu și de la intrarea pe Serpentine.
În plus, strada de la Pașapoarte este trecută în mai multe trasee, atât tur cât și retur, deși este stradă cu sens unic, foarte îngustă și greu circulabilă.
La fel e și în cazul străzii Universității, care e tot cu sens unic.
“În concluzie, cea mai mare parte a traseelor impuse de Primărie nu pot fi efectuate deloc cu microbuzele de maxi-taxi, cel mult cu elicopterul. Noi am sesizat acest lucru, dar, dacă nu se va modifica nimic la ele, vom face tot posibilul să le respectăm și să demonstrăm practic că nu sunt realizabile”, a adăugat Dumitru Tiperciuc.
Printre problemele legate de actualele trasee ce ar intra în vigoare de joi, 1 iunie, se numără și lipsa unui traseu din Burdujeni – Obcini, astfel încât călătorii ce vor dori să circule dintr-un cartier în celălalt, vor avea de plătit două drumuri și să circule cu mașini diferite.
În plus, pe nici un traseu nu sunt amenajate stații de maxi-taxi, încât microbuzele ar trebui să oprească în stradă și să blocheze traficul, cît timp urcă și coboară călătorii.