Anunț

Noile roviniete, la oficiile poștale



Noile modele de roviniete pot fi găsite de câteva zile la Poștă. Printr-un comunicat de presă, instituția anunță că doritorii pot cumpăra, începând de la finele săptămânii trecute, toate modelele de roviniete, acestea ajungând la un număr de 515 subunități poștale din țară. În funcție de mașina pe care o au, șoferii pot achiziționa roviniete matcă-cupon, a căror perioadă de valabilitate poate fi de o zi (doar pentru mașinile cu masă mai mică de 3,5 tone), de șapte zile, 30 de zile sau 12 luni.
Noile modele sunt diferențiate prin culoare, după cum urmează: cele de o zi sunt roșii, cele valabile o săptămână sunt de culoare violet, cele valabile 30 de zile sunt verzi, în timp ce rovinietele pe un an de zile sunt albastre. Spre deosebire de vechile modele, acestea vor fi personalizate prin înscrierea pe cupon a numărului de înmatriculare a vehiculului și prin perforarea pe matcă a perioadei de valabilitate.
Tariful de utilizare a drumurilor naționale va fi plătit în lei, la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară plății, acesta fiind afișat în toate oficiile poștale.
Persoanele care vor să afle care sunt oficiile poștale care eliberează astfel de documente pot suna la serviciul Infopost al Poștei Române, la numărul 021. 939.3111.



Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale