Guvern

Noii miniștri depun jurământul

Noii miniștri ai Cabinetului Tăriceanu vor depune jurământul în fața președintelui Băsescu, astăzi, la ora 18.00.
Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul privind revocarea din funcție și numirea unor membri ai Guvernului, în baza aprobării Parlamentului, prin Hotărârea din 3 aprilie, informează Administrația prezidențială.
Conform sursei citate, ceremonia de învestire va avea loc la Palatul Cotroceni, astăzi, la ora 18.00, după publicarea decretului în Monitorul Oficial.
Guvernul restructurat a fost validat, marți, în Parlament cu 302 voturi favorabile și 27 de voturi împotrivă.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a trimis, luni, Parlamentului scrisoarea privind noua componență a Cabinetului, formată din PNL și UDMR. Noul Executiv propus de Tăriceanu cuprinde 18 membri, inclusiv primul-ministru, ministrul de stat Marko Bela și ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Mihai Voicu.
Cei 15 miniștri cu portofoliu ai noului Guvern sunt: Adrian Cioroianu – ministrul Afacerilor Externe, Varujan Vosganian – ministrul Economiei și Finanțelor, Tudor Chiuariu – ministrul Justiției, Cristian David – ministrul Internelor și Reformei Administrative, Teodor Meleșcanu – ministrul Apărării, Ludovic Orban – ministrul Transporturilor, Cristian Adomniței – ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Paul Păcuraru – ministrul Muncii, Familiei și Egalității de șanse, Ovidiu Silaghi – ministrul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii liberale, Decebal Traian Remeș – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), Eugen Nicolăescu – ministrul Sănătății, Laszlo Borbely – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Attila Korodi – ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile, Adrian Iorgulescu – ministrul Culturii și Cultelor, Zsolt Nagy – ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.
Noii miniștri au fost audiați luni după-amiază și marți dimineață de comisiile de specialitate, ei fiind avizați fără probleme.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția Guvernului asupra situației critice a infrastructurii rutiere din județul Suceava