Zece copii de la două școli din Argeș au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce și-au provocat răni pe brațe.Polițiștii au deschis anchete miercuri și susțin că este vorba de teribilism, însă au demarat campanii de prevenire a efectelor jocului Balena Albastră, transmite corespondentul MEDIAFAX. Reprezentanții Poliției Argeș au declarat miercuri că directorul școlii din localitatea Hârsești a sesizat Poliția după ce, luni, un elev în vârstă de 11 ani s-a prezentat la ore cu tăieturi pe braț. Băiatul le-a povestit anchetatorilor că s-ar fi jucat acasă cu o riglă și s-ar fi zgâriat.Aceleași surse precizează că și directorul Școlii Nr. 1 din Curtea de Argeș a sesizat miercuri Poliția după ce 9 copii, elevi de clasa a VI-a și a VII-a, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce și-au provocat răni pe brațe. Inițial, s-au prezentat la ore 5 fete care s-au mutilat în afara unității de învățământ.