Mii de tineri, cei mai mulți provenind din mediul preuniversitar, au descoperit vineri, în cadrul evenimentului ”Noaptea Cercetătorilor”, aplicațiile practice ale științei care au luat forma unor experimente amuzante, făcute de tineri ingenioși. Începând cu ora 16.00, parcul Universității ”Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava a fost luat cu asalt de mii de participanți, în cadrul unui proiect care promovează știința și cercetarea în rândurile publicului larg. Obiectivul proiectului inițiat de Uniunea Europeană este acela de a atrage noua generație către activitatea de cercetare, de a-i încuraja pe tineri într-o astfel de carieră, precum și de a crește recunoașterea față de munca nevăzută a cercetătorilor.
Proiectul „Noaptea Cercetătorilor” este realizat simultan în peste 300 de orașe europene, la Suceava fiind organizat de Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Inspectoratul Școlar Județean și Societatea Științifică Cygnus, având și sprijinul Primăriei Suceava. La cea de a VI-a ediție, desfășurată în acest an, au fost implicați în efectuarea experimentelor peste 100 de pasionați de știință, numărul de participanți apropiindu-se de 3.000.
Peste 30 de activități din diverse domenii, în cadrul celor 50 de standuri de expunere
Cei care au expus proiectele lor de cercetare, pe lângă cei din cadrul facultăților Universității ”Ștefan cel Mare” și ai Societății Cygnus, au venit în acest an de la 8 colegii naționale, din municipiul Suceava și din județ, printre vizitatori aflându-se curioși de diferite vârste și din mai multe localități. Vremea bună i-a ajutat pe organizatori, care au structurat evenimentul pe mai multe secțiuni și locații de desfășurare.
Prorectorul responsabil cu activitatea științifică a universității, prof. univ. dr. ing.Mihai Dimian, ne-a declarat: ”În primul rând este Observatorul Astronomic, care are spectacole de planetariu, o expoziție de iluzii optice în turnul observatorului, în interior fiind proiectate filme documentare 3D. Am ieșit cu câteva telescoape în stradă, fiind în derulare și ateliere de astronomie. Pe de altă parte, împreună cu colegii de la facultățile universității am încercat să oferim câte o perspectivă în cercetarea sau activitatea în general a facultăților respective, într-un colț aici se desfășoară un proces simulat la Facultatea de Drept și Științe Administrative, dincolo avem o mașină electrică, care a fost dezvoltată în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Sunt apoi câteva invenții care sunt deja brevetate în domeniul energiei solare sau în domeniul roboticii, în timp ce colegii de la Facultatea de Silvicultură prezintă mecanisme de măsurare a vârstei copacilor, bazându-se pe fragmente din acei arbori.”
Organizare pe trei secțiuni și o participare numeroasă
Organizarea a fost în acest an pe trei secțiuni de bază, HandsOn, Agora și Fun, vizitatorii putând ușor alege ce-i interesa mai mult. Mulți dintre cei interesați au ales ateliere precum Fizica și Chimia distractivă, Astronomie, Inventică și Inovare, Robotică și Mecatronică, alții preferând zona Fun, cu Șah și Scrable sau jocuri în parc. Printre multe proiecte interesante vizionate amintim o Mână Robotică care funcționează hidraulic, confecționată din carton și acționată de 4 seringi cu lichid, un dispozitiv PrintandGrave, care poate fi adaptat pentru a desena, a pirograva, precum și pentru realizarea unor plăcuțe de cupru pentru montaje electronice.
Elevii unui important colegiu național din Suceava au venit cu experimente distractive de chimie, de fizică și biologie, atractive pentru copiii de toate vârstele atrași de știință, la fel cum și alte trei colegii din județ au prezentat la standurile lor experimente care au atras curiozitatea audienței, cu vârste între 3 și 90 de ani.
Un deosebit interes a stârnit o mașină electrică realizată în doi ani de zile de câțiva studenți de la Sisteme Electrice. ”Studenții au vrut să facă ceva pe 4 roți care să aibă tracțiune electrică. Au căutat o mașină de gabarit mic, care implica un motor și acumulatori pe măsură, au dotat-o cu un motor de curent continuu, au realizat convertorul care acționează motorul. Noi folosim această mașină cu studenții de la Sisteme Electrice în cadrul lucrărilor de laborator, prin care ei studiază ansamblul motor-convertor, pentru a avea noțiunile de bază referitoare la un automobil electric, atunci când termină facultatea”, ne-a declarat Mihai Rață – conferențiar în cadrul USV.
Polițiștii criminaliști le-au prezentat tinerilor interesați un stand pentru cercetare, sub forma unui laborator criminalistic mobil. Inspectorul principal Andrei Ceobanu, din cadrul IPJ Suceava, le-a prezentat vizitatorilor dotarea acestui laborator extrem de important în depistarea infractorilor: ”Am venit cu Autolaboratorul Criminalistic de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Suceava. El este dotat cu mai multe truse, în care avem logistica pe care o folosim la cercetarea evenimentelor la care suntem solicitați. Suntem o structură suport din cadrul Poliției Române, care ne ocupăm pe palierul tehnico-științific cu identificarea infractorilor. Avem truse traseologice pentru identificarea, prelevarea și ridicarea urmelor de încălțăminte sau pneuri, lăsate în sol, zăpadă sau praf. E o trusă Crime Light, unde avem 3 lanterne cu mai multe filtre, care generează spectre de lumină nedetectabile ochiului uman, fiecare probă biologică pe care o căutăm, fie că e sânge, salivă sau lichid seminal, având o anumită fluorescență, aceasta putând fi pusă în evidență când infractorii încearcă să șteargă urmele. Pe lângă asta avem trusele pentru detectarea amprentelor, trusa universală pe care o folosim la cercetarea furturilor și trusa cu pulberi, pentru prelevarea și ridicarea urmelor papilare sau a amprentelor.”
Descoperirea cercetării, principala atracție a evenimentului
Marele câștig al celor care au vizitat standurile rămâne bineînțeles discuția purtată cu cercetătorul, un om cu o profesie aparent neobișnuită. Mai ales tinerii pasionați de noutățile științifice au putut vedea pe viu ce înseamnă cercetarea și cum își pot aduce contribuția la progresul uman acești oameni care își dedică viața cercetării. Profesorul Victor Șutac, președintele Societății Științifice Cygnus, ne-a declarat: ”În primul rând mă bucur că anul acesta au venit mai multe instituții care expun aici. Când am pornit în anul 2012 aveam câteva standuri, iar acum avem peste 50 de asemenea standuri, o parte dintre ele cu proiecte de la 8 licee din județ, împletite cu cele din cadrul facultăților universității sucevene.”
„Noaptea Cercetătorilor” a creat și în acest an o atmosferă de interacțiune între cercetători și public, deschizând tinerilor calea alegerii unei cariere în cercetare.
La Universitate
”Noaptea Cercetătorilor” a scos știința în stradă pentru mii de suceveni
