Cea de-a VII-a ediție a manifestării culturale de confluență artistică “Noaptea cea mai lungă” se va desfășura, luni, la Suceava, începând cu ora 17:00.
Organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de către Complexul Muzeal Bucovina, “Noaptea cea mai lungă”, care marchează solstițiul de iarnă, va debuta la Muzeul de Istorie cu medalionul omagial dedicat artistului plastic humorean Radu Bercea și vernisajul unei expoziții de grafică.
La ora 18:00, organizatorii au programat aprinderea lumânărilor așezate în formă de cruce pe pavimentul din Piața Drapelelor, moment cu genericul „Lumină pentru libertate” închinat memoriei eroilor Revoluției din decembrie 1989.
“Noaptea cea mai lungă” va continua la Muzeul de Istorie cu extragerea, în fața publicului, a biletului câștigător la tombola “Hara te colinda în casa ta”, manifestarea mutându-se apoi, după întoarcerea colindătorilor, pe esplanada Casei de Cultură, unde este programat un concert de colinde susținut de formația „Hara”.