Nivelul de radiații de la Muzeul de Geologie din Piața Victoriei, verificat de Garda de Mediu după ce o investigație jurnalistică a arătat că acestea sunt foarte mari



Ministrul Mediului a dispus deplasarea inspectorilor Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului la Muzeul de Geologie, din București, pentru a verifica nivelul de radiații emis de mai multe exponate, după ce o investigație jurnalistică a arătat că acestea sunt foarte mari, informează Mediafax.
„Am dispus în această dimineață deplasarea inspectorilor de la Garda de Mediu București la Muzeul de Geologie, precum și a specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, pentru a verifica dacă nivelul radiațiilor este, așa cum s-a scris, peste nivelul normal. Specialiștii s-au deplasat acolo cu laboratorul mobil și cu echipamentele necesare pentru a verifica, pe loc, nivelul radiațiilor. Așadar, precizez că nu este reală informația conform căreia nu deținem echipamentele pentru măsurători de acest fel. De îndată ce se vor analiza datele colectate, vom ieși public și vom anunța ce s-a descopoerit”, a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Constantin, ministrul Mediului.
Controlul a fost dispus după ce site-ul tolo.ro a publicat o investigație din care rezultă că în Muzeul de Geologie mai multe încăperi cu fosile și roci ar fi contaminate, zece angajați ai muzeului fiind grav bolnavi.
Potrivit investigației jurnalistice, ar exista un raport din 2016, care ar fi păstrat secret de conducerea Muzeului de Geologie și de către Ministerul Cercetării și Inovării, act care ar arăta că două zone din curtea muzeului emit radiații de 100 ori mai mari decât cea a zonei interzise de la Cernobîl.



Recomandări

Ministerul Mediului dă de înțeles că Asociația vânătorilor, condusă de Nicolae Goicea, a fost protejată de la nivel înalt