Nistor, sindicatul „Spiru Haret”: Desfășurarea competențelor în luna februarie este în afara legii

Marius Nistor, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret”, a declarat că desfășurarea competențelor lingvistice și digitale în luna februarie este ilegală, precizând că legea educației subliniază că doar absolvenții de liceu pot intra în examenul de Bacalaureat, informează MEDIAFAX.
„Legea educației naționale specifică faptul că elevii, care sunt absolvenți ai învățământului liceal, pot intra în examenul de Bacalaureat, care constă și în competențele digitale și ligvistice. În luna februarie, noi nu discutăm despre absolvenți. Cred că departamentul juridic ar fi trebuit să îi atragă atenția ministrului Educației asupra acestui aspect sau specialiștii pe care domnia sa i-a avut în minister, vorbim de fosta conducere a ministerului. Trebuia făcută o analiză mai aprofundată a legislației în vigoare”, a explicat Marius Nistor.

Recomandări

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava
Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni