Niște îndreptățiți

Mai mult decât tradiționalul fotbal englez din perioada asta, tenisul mi-a atras atenția, poate pentru că lipsea de o bună bucată de timp. Turneul demonstrativ de la Abu Dhabi ne-a dat peste cap așteptările prin acel scor cu care Murray l-a învins pe Nadal (6-2, 6-0). Jucătorii cu probleme medicale în 2014, între ei! Se știa că Murray este mai avansat cu pregătirea, dar nu suntem obișnuiți să-l vedem pe Nadal în postura de sparring-partner. Norocul spaniolului este că răspunde bine la stres, ba chiar astfel de corecții îl motivează. S-a întors el, Agassi, după ce căzuse până spre locul 200 ATP, darmite Rafa, care a căzut până pe locul… 3! Poate nu va mai domina tenisul din postură de mascul alfa, dar cred că e departe de a-și fi spus ultimul cuvânt. Chiar dacă uneori n-o percepem, presiunea care apasă asupra jucătorilor de top e imensă. Nadal are milioane de fani în întreaga lume, aceștia nu sunt pregătiți de retragere. Djokovic e sub presiunea trofeelor, impresia generală fiind că nu culege în aceeași măsură în care domină tenisul (acuzând o stare gripală, s-a retras înainte de finala cu Murray de la Abu Dhabi, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă AO n-ar fi fost atât de aproape). Alții duc în spate așteptările unor întregi națiuni, cum ar fi Nishikori, Dimitrov sau, poate într-o mai mică măsură, Raonic. Mai eliberați ar trebui să fie Federer și Murray, deși le au și ei pe-ale lor, cu siguranță. Și, apropo de națiuni, românii și-au depus și ei toate speranțele pe niște umeri mai firavi, cei ai Simonei Halep. Din păcate, speranțele acestea se transformă foarte repede în pretenții. E de ajuns să sufere o înfrângere “neplanificată”, că prea generosul spațiu virtual se umple de vituperații, de la arsenalul modest de lovituri până la gena pierzătoare a poporului din care face parte. Lumea împarte meritele cu ea, însă la înfrângere o lasă singură. Desigur, cei cu exagerat spirit critic sunt vârfuri ale domeniului în care activează, oameni care și-au câștigat “șlemurile” în meseria lor, specialiști unul și unul, niște “îndreptățiți”. În aceste condiții, cei care au sau au avut vreo legătură cu disciplinele sportive știu că Simonei îi este cel mai greu să câștige primul Slam. Care poate veni după multe încercări (Agassi, că tocmai ce i-am citit autobiografia, l-a câștigat abia la a patra finală) sau… deloc! Sunt jucătoare care n-au câștigat niciodată un Slam, deși unele au fost chiar numărul 1 WTA (Ivanovic, Jankovic, Wozniacki!), iar asta nu le face mai puțin respectabile.