Nimeni nu ajunge la Dumnezeu, dacă nu iubește mai întâi oamenii

Unul este lucrul spre care tindem în viața noastră: iubirea, adorarea lui Hristos și iubirea către semenii noștri. Să fim toți una, având drept cap pe Hristos. Numai așa vom dobândi harul, Cerul, viața veșnică.
Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiți atunci când îi iubim în taină pe toți oamenii. Vom simți atunci că toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece prin oameni. Căci „cel ce nu-l iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” (I Ioan 4, 20). Să iubim, să ne jertfim pentru toți dezinteresat, fără să căutăm răsplată. Atunci se pune omul în rânduială. O iubire care cere răsplată este interesată. Nu este curată, adevărată, sinceră.
Să-i iubiți și să-i compătimiți pe toți. „Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună… Iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 26-27). Aceasta este Biserica: eu, tu, el, celălalt, noi – să simțim că suntem mădulare ale lui Hristos, că suntem una. Iubirea de sine este egoism. Să nu cerem „eu să stau, eu să merg în Rai”, ci să simțim pentru toți această iubire. Ați înțeles? Aceasta este smerenia.
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003)