Deputatul PNL Eugen Nicolăescu cere premierului interimar Emil Boc, într-o scrisoare, să prelungească valabilitatea HG care reglementează nivelul redevenței pentru cabinetele medicale pentru încă doi ani, împiedicând astfel falimentarea cabinetelor medicilor de familie.
În scrisoarea deschisă remisă joi agenției MEDIAFAX, fostul ministru al Sănătății iî solicită lui Emil Boc să prelungească valabilitatea hotărârii de guvern care reglementează nivelul redevenței pentru cabinetele medicale, motivând că aplicarea legii va însemna practic falimentarea imediată a majorității cabinetelor medicale.
„Ca urmare a consultării medicilor de familie din majoritatea județelor, am constatat că aceștia au o problemă deosebit de gravă în ceea ce privește continuitatea activității în cabinetele organizate potrivit legii. Având în vedere situația prezentată, se impune prelungirea, în regim de urgență, a valabilității HG nr. 884/2004 care reglementează nivelul redevenței pentru cabinetele medicale pentru încă doi ani, perioadă care să asigure finalizarea procesului de vânzare a cabinetelor medicale sau a legiferării altor prevederi care să asigure continuarea activității în condiții de normalitate”, susține Eugen Nicolăescu.
Deputatul PNL îl roagă pe premierul demis să dispună „măsuri imediate de adoptare a unei hotărâri de guvern care să permită continuarea activității în cabinetele medicilor de familie prin prelungirea valabilității HG care reglementează nivelul redevenței pentru cabinetele medicale”, cu speranța că va înțelege „necesitatea reglementării acestei probleme în regim de maximă urgență”.
Liberalul iî explică lui Emil Boc că, „în anul 2009, veniturile cabinetelor medicilor de familie au scăzut cu circa 30% – 40% comparativ cu anul 2008, fiind în situația de a înregistra restanțe la plata cheltuielilor curente, chiar a salariilor medicilor și asistenților care deservesc populația înscrisă pe listele acestora”.
El precizează că în acest context deosebit de grav pentru medicina de familie a apărut și „problema funcționării cabinetelor în spațiile concesionate conform HG nr. 884 din 3 iunie 2004, prin care s-a stabilit că valoarea redevenței aferentă concesiunii cabinetelor medicale este de 1 Euro/mp/an pentru o perioadă de 5 ani, această perioadă expirând în decembrie 2009”.
Nicolăescu explică faptul că, după această perioadă, redevența se va calcula la prețul pieței, ceea ce va însemna practic falimentarea imediată a majorității cabinetelor medicale, cu excepția celor vândute și aflate în proprietatea medicilor de familie.
„Menționez că acest tip de concesiune se întemeiază pe prevederile Legii 219 din 1998 privind regimul concesiunilor, articolul 2, alin.2, punctul p).
În prezent, medicii de familie întâmpină dificultăți în cumpărarea cabinetelor medicale deoarece mulți primari refuză să aplice corect legea și impun prețuri care depășesc în mod nefiresc prețul aferent unui cabinet medical, cu valoare medico-socială, care nu sunt corelate cu această destinație unică, ci sunt prețuri aferente spațiilor comerciale”, mai scrie Nicolăescu în scrisoarea adresată lui Emil Boc.