Eșec pe linie

Nici un candidat nu a promovat concursul pentru conducerea Direcției pentru Sport

Nici un candidat nu a promovat concursul pentru conducerea Direcției pentru Sport
Nici un candidat nu a promovat concursul pentru conducerea Direcției pentru Sport

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava va fi condusă în continuare cu titlu interimar, după ce toți cei trei candidați ale căror dosare au fost admise la concurs nu au promovat proba scrisă. La examenul scris pe care candidații l-au susținut, în data de 6 septembrie a.c., la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, actualul director interimar a obținut 37 de puncte, la fel ca și Iulian Cezar Darabă. Cel de-al treilea candidat înscris, Marius Cătălin Prisăcaru, a obținut 15 puncte.
Condițiile pe care candidații la concurs le-au avut de îndeplinit au fost: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 3 ani. De altfel, aceste condiții sunt comune pentru participarea la marea majoritate a concursurilor de ocupare a funcției de director executiv al unei instituții publice, indiferent de specificul acesteia.

Recomandări

Drd. Delia Leizeriuc: „În contextul vizual contemporan, dominat de imagini rapide și tehnologice, pictura Marcelei Dascălu afirmă valoarea lentorii și a contemplației”

Câte două clase a V-a la colegiile „Ștefan” și „Petru”. Mai multe șanse pentru elevii care vor la licee de top

Doar patru din zece elevi au reușit să promoveze simularea de la clasa a VIII-a, mai puțini decât în prima sesiune