Rezultate

Nici un candidat n-a promovat examenul pentru conducerea DSP

Un candidat nu s-a prezentat și doi au picat proba scrisă, la concursul de ieri, de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcției de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Candidatul Ioan Barbă a obținut la proba scrisă 56,5 puncte, iar Diana Gășpărel a avut 39,4 puncte, insuficient pentru a promova în etapa următoare, a interviului. Pentru aceasta ar fi trebuit să aibă minimum 70 de puncte. Al treilea candidat la funcția de director executiv, Marius Cătălin Prisăcaru, nu s-a prezentat.
După afișarea rezultatelor, Ioan Barbă ne-a declarat că, în ciuda eșecurilor înregistrate până acum, în a ocupa o funcție de conducere la o instituție publică, nu are de gând să renunțe. ”Cu siguranță, mă voi înscrie și la următoarele concursuri. Vreau să merg înainte deoarece consider că am capacitatea și experiența necesare pentru a ocupa o funcție de director executiv”, ne-a declarat Ioan Barbă.
Reamintim că el este absolvent al facultăților de drept și de silvicultură, lucrează la Primăria Bosanci, la Serviciul Urbanism. El a mai candidat la concursul de director la Casa Județeană de Pensii și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.
Diana Gășpărel a absolvit facultatea de biologie, a fost comisar-șef al Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu și acum este șeful sucursalei Suceava a Societății Naționale a Apelor Minerale.
Interimatul la conducerea DSP Suceava, până la ocuparea funcției prin concurs, este asigurat în continuare de medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor