Suceava

Nici un beneficiar al bursei pentru elevi capabili de performanță



Nici un elev sucevean din mediul rural nu beneficiază de bursă pentru elevii capabili de performanță, oferită de Guvernul României. Bursa se acordă printr-un program demarat încă de la începutul anului școlar trecut, dar care nu a putut fi implementat la Suceava. Programul constă în identificarea de elevi din mediul rural care au rezultate deosebite la învățătură și transferul lor din școlile în care învață într-o clasă specială, formată pentru elevii capabili de performanță.
La Suceava, clasa ar fi trebuit să se formeze la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, iar Guvernul ar fi suportat costurile legate de întreținerea și școlarizarea acestor elevi. Lucrul acesta nu s-a întâmplat însă, și aceasta nu pentru că în școlile din mediul rural nu există elevi capabil de performanță, ci din cauză că părinții nu doresc să-și lase copiii să plece să studieze departe de casă, având în vedere faptul că s-a încercat identificarea de elevi de școală generală, mai precis de clasa a cincea.
„Clasa nu s-a realizat. Au fost trimise adrese în școli încă din vară, dar nu se dorește. Nu am primit nici un feed-back, nu au fost solicitări în acest sens”, a declarat inspectorul școlar Laura Hacman, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava.
La fel s-a întâmplat și la începutul anului școlar trecut, când programul a fost lansat, însă nu a putut fi implementat la Suceava, tot din lipsă de elevi. Pentru formarea clasei ar fi fost necesară identificarea a 25 de elevi cu rezultate bune la învățătură, care să fie din mediul rural și să provină din familii al căror venit pe membru de familie să fie sub o treime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Totodată, acordul familiilor elevilor pentru înscrierea în program este obligatoriu.