– Acțiunea ce a vizat sancționarea căruțașilor care nu respectă legea, organizată ieri de Primăria Suceava, nu a avut nici un rezultat concret
– Poliția Rutieră nu a aplicat nici o amendă căruțașilor, chiar dacă puțini aveau număr de înregistrare pentru căruțe
Anunțată cu surle și trâmbițe, acțiunea organizată ieri de Primăria Suceava, care a vizat sancționarea posesorilor de vehicule cu tracțiune animală ce nu respectă regulile de circulație, s-a dovedit a fi pierdere de vreme pentru angajații Primăriei. Conducerea Primăriei Suceava s-a gândit să verifice pe teren felul în care este respectată o hotărâre a Consiliului Local prin care circulația căruțelor în municipiu a fost restricționată între anumite ore și interzisă în anumite zone.
Acțiunea a fost coordonată de șeful Serviciului Sistematizare Rutieră, Teodor Vătui, activitate organizată la intrările în municipiul Suceava dinspre comunele Pătrăuți, Ipotești și Șcheia. Echipa mixtă formată din doi angajați ai Primăriei, doi agenți ai Poliției Comunitare și doi agenți din cadrul Poliției Rutiere Suceava a fost divizată în două echipe mai mici care au luat cu asalt ieșirile din municipiu. Din cauza timpului ploios, în jurul orei 9.30, la ieșirea din Ițcani, a fost oprit un singur căruțaș din Pătrăuți, cu o vârstă venerabilă, care a declarat că nu știa de faptul că ar avea nevoie de plăcuță de înregistrare pentru căruță, iar despre orarul impus de Primăria Suceava „parcă a auzit ceva”. Neavând actele de identitate asupra sa, bătrânul a scăpat cu un avertisment din partea Poliției Rutiere. Deși acțiunea se desfășura la o oră în care circulația căruțelor în municipiu este interzisă, alte două utilaje hipo, încărcate cu lemn de foc, au trecut cu indiferență pe lângă echipajul de poliție, căruțașii scăpând chiar și de „temutul” avertisment. Deși în piața de sub pasarela din Ițcani erau câteva căruțe fără plăcuțe de înregistrare, agenții Poliției Rutiere și angajatul Primăriei au preferat să treacă mai departe pe motiv că joi „este zi de târg”.
Echipajul a continuat „vânătoarea” de căruțași la ieșirea spre Șcheia. Și aici situațiile au fost de-a dreptul hilare. Un căruțaș căruia i s-a cerut să „tragă pe dreapta” a virat la dreapta și s-a făcut nevăzut sub ochii echipei în acțiune. Deținătorii unei alte căruțe, încărcate cu ambalaje din carton, care veneau de undeva din cartierul Obcini, au fost doar avertizați de agenții de poliție, oamenii motivând că nu au știut de obligația de a-și înregistra căruța la primăria localității de domiciliu.
– Amenzile pentru căruțașii indisciplinați depășesc de câteva ori valoarea unei căruțe
Șeful Poliției Rutiere Suceava, Laurențiu Hermeniuc, participant la acțiune, a declarat că, în noul Cod Rutier, pentru nerespectarea regulilor de circulație, sunt prevăzute de la 9, până la 20 de puncte de amendă. Concret, un căruțaș indisciplinat este pasibil de o amendă cuprinsă între 351 și 780 RON, mult mai mult decât contravaloarea căruței. Aceste amenzi sunt aberante ținând cont de faptul că majoritatea căruțașilor trăiesc fie dintr-o pensie foarte mică, fie nu au nici un venit. Pe de altă parte, unde-i lege nu-i tocmeală. Șeful Poliției Rutiere a menționat că aceste avertismente reprezintă primul pas în sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație. „Ridicarea căruțelor este o măsură extremă, pe care o vom lua numai în cazuri extreme. Vom lua măsuri în mod gradual”, a precizat Laurențiu Hermeniuc.
În municipiul Suceava, de la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, nu a fost aplicată nici o amendă deținătorilor de căruțe, sancțiunile constând în nouă avertismente, majoritatea pentru lipsa plăcuțelor de înregistrare.
Puțini căruțași știu însă că ar putea scăpa și de această problemă dacă depun o cerere de înregistrare a căruței la Primăria Suceava și dacă achită o taxă de 30 RON și contravaloarea a două plăcuțe de aproximativ 10 euro.
Această activitate, organizată pe bani publici, a rămas însă fără nici o finalitate practică. Deși viceprimarul Angela Zarojanu declarase în urmă cu câteva zile că dorește ca această acțiune să vizeze în mod clar sancționarea căruțașilor care nu respectă legea, activitate de ieri a avut mai mult un caracter informativ, în ciuda faptului că hotărârea Consiliului Local a fost emisă în luna octombrie, iar Codul Rutier a intrat în vigoare în luna decembrie.






