Nici născuți, nici făcuți

Alaltăieri, începând cu ora 21.45, am urmărit meciul decisiv al unei noi campanii de necalificare a unei reprezentative românești, cea under 21. Scorul îl știți: 3-0 pentru Franța, după un meci în care, până spre sfârșitul primei reprize, ai noștri păreau să țină cu mine care pariasem (în dobitocia mea patriotardă) un „x” hotărât, bazându-mă pe ideea că nici Franța nu mai e ce-a fost… Numai că ai noștri sunt exact ceea ce ar fi trebuit să știu că sunt, adică niște împiedicați de toată jena, cu nimic mai breji decât generația de loseri de la Naționala mare. N-au nimic de învingători în ei, chestie care până la un punct poate fi înțeleasă, ei fiind, în marea lor majoritate rezerve ale unor loaze (cuvântul ăsta românesc pur cred că vine tocmai din englezescul „loser”) bătrâne pe la niște echipe second hand din campionatul de mâna a treia al unei țări din lumea a 4-a, România. I-am urmărit pe parcursul întregii partide și nu-mi amintesc decât de o singură acțiune cât de cât periculoasă. În schimb, am văzut o sumedenie de execuții rudimentare care trădează nu doar lipsa de talent, ci și lenea, sila, plictisul cu care trebuie să se fi antrenat ei încă de mici, dar și calitatea antrenorilor care i-au pregătit până au ajuns la vârsta facerii de râs depline. Situația este dramatică și mă trimite cu gândul direct la o zicere ceva mai veche a domnului europarlamentar Becali George: „Băăă, io-s folosof născut, nu făcut” care, adaptată la echipa under 21 a României, duce la concluzia că ăștia nu-s fotbaliști nici născuți, nici făcuți. Pe compartimente, situația stă cam așa: portarul n-are nici plasament, nici detentă, nici reflexe; fundașii îi privesc pe adversari cum combină, fără să intervină, iar când o fac se fac de râs complet, singurul procedeu bine știut fiind bubuitul mingii (când ajung la ei din neatenția adversarilor) unde-o da Dumnezeu; mijlocașii habar n-au cum se deschide jocul, pasele lor fiind la 3-5 metri (și alea greșite!), iar atacanții n-au auzit de demarcare, nici de săritură la cap, cât despre șut la poartă, nici pomeneală. Cu toții nu știu ce-i aia o preluare și cred că n-am văzut nici măcar o singură pasă cu exteriorul. Ați observat, cred, că unul din cuvintele mele favorite este „panarame”. Ei bine, ăștia nici măcar asta nu sunt.