Guvernul nu a primit vreo scrisoare din partea președintelui Traian Băsescu pe tema Legii CNSAS, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, Marius Oprea, consilier al premierului, care a arătat că nu înțelege de ce scrisoarea ar fi fost trimisă cu doar o zi înainte ca tema să fie discutată de Executiv.
„Personal, nu am primit nicio scrisoare de la președinte și nici din aparatul Guvernului nu mi-a semnalat cineva că a primit așa ceva. Dacă a trimis-o marți prin poșta militară, o primim vineri. Dar Traian Băsescu o trimite marți, când știe că ședința Guvernului în care noi discutăm ordonanța e miercuri”, a spus Oprea, care a lucrat la redactarea proiectului ordonanței de urgență privind Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.