Nici cu Ibra…

Am urmărit cu maximum de interes partidele din Champions’ League, convins fiind că nici în acest an trofeul nu poate lua altă cale decât către vitrina cu celelalte 10, un total de 11 fiind cum nu se poate mai potrivit pentru o echipă de fotbal. Iar de la anul, desigur, vom începe să adăugăm alte câteva, să fie acolo, și pentru rezerve! Nu am avut nicio îndoială că de data asta vom câștiga și în deplasarea efectuată hăt, tocmai în alt cartier al Madridului! Iar după cum s-au desfășurat lucrurile în prima jumătate de meci, e de mirare că nu s-a fluierat pauză la un scor de 0 – 4 sau 5. Cam la fel se prezentase Real și pe Nou Camp, acum vreo 3 săptămâni, făcând un pressing demențial preț de 45 de minute și terminând complet benzina în repriza a doua. Mi-am zis că nu se poate repeta la indigo povestea. M-am înșelat din nou. A fost o repriză a doua în care Atletico putea să ne dea vreo 3 numai în ultimele 5 minute, când Varane și Ramos se dădeau cap în cap mai ceva ca Goe cu Ghionea la Middlesbrough în 2006, și când Iker ne-a mai salvat încă o dată de la catastrofă. S-ar putea spune că un 0 – 0 în „deplasare” e bun, numai că nu e așa: cu un (Doamne apără!) rezultat de 1 – 1 în retur, s-a dus trofeul numărul 11! Obiectiv vorbind, calitatea jocului lui Real este incomparabil mai bună acum decât a lui Atletico, așa că abia aștept întâlnirea cu Barcelona din semifinală sau finală! Spun asta, fiindcă PSG a fost ca și inexistentă în meciul tur, și sunt convins că nici cu Ibra pe teren rezultatul n-ar fi fost mult diferit. Nu fiindcă Barca ar fi jucat nemaipomenit, ci deoarece PSG a intrat speriată de moarte, cam cum ar fi intrat și Chiajna, dacă nu și mai rău. Încă mă gândesc că Ibra ar mai avea timp să ajungă, pentru vreo doi – trei ani, acolo unde ar fi trebuit să fie de la început, adică la Real Madrid. Cu el acolo, discuțiile și comentariile despre trofee ar deveni pierdere de vreme.