Mentalul colectiv al societății contemporane dă semne de oboseală, de dezamăgire. După ce cu voia noastră, am ales să înghițim prin diverse moduri falsul, demagogia, impostura, minciuna, acum, în chip firesc, respingem exact ceea ce am ales. În atare debusolare se resimte o nevoie acută de autentic, motiv pentru care, în special tinerii, sunt capabili de sacrificii totale.
Este foarte adevărat că ideea de autentic este voalată, destructurată și, oricum, fără o penetrație coerentă, cel puțin atunci când vorbim de mentalul colectiv. În acest sens, este foarte discutabil reperul după care se evaluează autenticitatea, starea cu care percepem autenticul și, mai ales, cât de legitimă este atitudinea de revendicare a autenticului.
Peste toate însă, există în om un anume „instinct”, un firesc, o zonă nealterată de percepere a autenticului, care transcende orice normă și orice instrument de măsurare sau apreciere a lui. În baza acestui „loc” al ființei, omul nu decade – și nici nu poate –, din statutul său ontologic, chiar de-ar fi să exprime tot iadul prin faptele sale. Mai mult, datorită acestei puteri naturale de intuire a autenticului, omul se poate însănătoși, poate reveni la starea de firesc, de normalitate, chiar de-ar fi în „fundul iadului”.
Teologic vorbind, omul poartă în el indestructibil chipul lui Dumnezeu exprimat concret în glasul conștiinței, cel care nu-l lasă să fie mulțumit de sine decât în Adevăr, în Adevărul existenței sale, în Autentic. Prin urmare, reacțiile de nemulțumire, de orice natură ar fi ele, arată deodată lipsa, dar și nevoia de autentic în om.
Teologia Bisericii a afirmat apofatic acest adevăr pornind de la dogma hristologică. Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, reașază în inima umanității reperul și axul autenticului. Parabolic, putem înțelege aceasta printr-un sistem osos sănătos la care se raportează știința medicală pentru a înțelege toate maladiile osoase. Tot așa, Hristos întrupat este prin excelență Reperul de Sănătate deplină și de însănătoșire a umanității, la care ne raportăm pentru a depista toate patologiile și patimile care ne blochează ființa. Fiul lui Dumnezeu întrupat, ne-a arătat deodată iubirea adâncă a lui Dumnezeu pentru om – care de la nimic nu se dă înapoi pentru a-și exprima dragostea –, dar și starea de autenticitate a ființei umane. Astfel, în Hristos vedem atât omul îndumnezeit, plin de har, dar, în același timp, vedem și umanul autentic, umanul realizat deplin.
Acest ax al adevărului omului în Hristos nu este nicidecum aservit unei religii, unui cult sau unei teologii anume. Dimpotrivă, toate acestea, se autentifică ele însele numai prin raportarea la Hristos, Macroantropul Creației sau, dimpotrivă, se descalifică, ori de câte ori își permit să-L folosească ca etichetă a imposturii.
În mod cu totul cert, axul și locul autenticului în om este o nouă ontologie antropologică oferită lumii prin Hristos, fiind Singurul care este în veci Persoană în două firi: a Lui Însăși, ca Dumnezeu și a noastră, ca Om; realitate care de nimic și de nimeni nu poate fi contrazisă, aservită, revendicată sau anulată. Este darul lui Dumnezeu pentru om și prin el, pentru toată creația, la care poate accede oricine, de oriunde, din orice timp. De aceea, pentru Dumnezeu nici doar un singur om nu este iremediabil pierdut, pentru că El nu are pe nimeni a pierde. Mai mult, chiar Dumnezeu este Acela care întreține această stare de permanentă „nemulțumire” în om pentru a se putea întâlni cu El. Iar modul acestei întâlniri ne depășește cu totul, întrucât este Taina Lui de proniere a lumii, în particularul și totalitatea ei, până când vom ajunge în aceeași stare a discernerii totale a Autenticului, la întâlnirea direct cu El în parusia cea mult așteptată.
În definitiv, toată impostura, de orice natură, tot ceea ce se construește ne-autentic, mai devreme sau mai târziu cade, așa cum spune Sfântul Pavel: „orice călcare de poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplătire” (Evr. 2, 2). La momentul Adevărului, indiferent când și cum se manifestă el, masca minciunii și argumentele imposturii cad prin implozie. Sunt înghițite de puterea autenticului, de firescul, pacea, bucuria și odihna Binelui.
Așadar, reacționăm din nevoia de autentic, nu atât prin ripostă față de ipocrizie, cât prin căutarea chipului Adevărului, în cei ce încă, smerit, îl mai exprimă.
El, Omul Autentic, cu chipul lui Hristos restaurat în el, este soluția, reperul și reduta viitorului.
(Prof. Gheorghe Butuc, Doxologia.ro)