Nevoia acută de nimic

Ne aflăm destul de aproape de finalul actualei ediții a campionatului național de bambilici poreclit fotbal. Un om dintre cei care mă certau în anii de demult, spunând că exagerez când zic că la noi nu se joacă nimic, nu-i mai zice de ani buni respectivei activități umane altfel decât bambilici. Iar când ne întâlnim, îmi atrage atenția că am devenit prea blând cu amărâții ăștia de împiedicați, probabil, zice tot el, ca efect vizibil al îmbătrânirii. Chestia gravă cu adevărat nu e că eu îmbătrânesc ori că am devenit pur și simplu prea blând, ci că ăia din teren par niște moșnegi suferinzi (nu neapărat de chestii foarte grave, dar o bună majoritate joacă de parcă ar avea hemoroizi). Mă uit aproape uimit la partidele din așa-numitul play-off, acolo unde, teoretic cel puțin, este adunată spuma fotbalului carpato-danubiano-pontic. Să fiu al naibii dacă are vreo legătură ceea ce se vede acolo cu oricare din meciurile pe care le urmărim în binecuvântatele seri de marți, miercuri și joi, în care se joacă meciurile din cupele europene. Bunăoară, în ultima etapă de play-off, un meci era considerat ca fiind un derby al etapei: cel dintre Craiova și CFR Cluj. Am „pus botul” și l-am urmărit integral, ba și cu atenția mărită, adică fără să pornesc și celălalt televizor ori laptopul. N-am văzut absolut nimic din ceea ce ar fi putut să rămână în memorie: nici un gol, nici un dribling, nici măcar vreun șut mai acătării ori măcar un fault memorabil care să creeze impresia de mare angajament în joc. Nimic, nimic, nimic. Scorul, evident, a fost… zero barat. În alt meci, acesta însă cu multe goluri, am putut vedea un grăsunel alergând (ei, hai, în felul lui, desigur!) cu mingea la picior preț de vreo 50-60 de metri, ăia din fața lui părând să îl ajute să dea gol. Le-a ieșit. Probabil că pe linia schimburilor culturale, a intrat și la ăia un grăsunel care a-nvârtit și el vreo doi fundași (pe loc, că alergare de unde!?) și apoi a înscris, cu o leșinătură de șut, sub privirile admirative ale portarului advers. Iar pentru ca nimicul să fie deplin, viitoarea campioană și-a adus de peste mări și țări antrenorul specializat în producerea de nimic absolut cu pretenții de eficiență. Cum, cine? Echipa aia care și fără el a luat-o, soră cu moartea, de la Dudelange din Luxemburg!