Părintele dorește cu certitudine binele copilului, dar nu întotdeauna cunoaște nevoile lui.
Uneori i se oferă o jucărie când el are nevoie de timp alocat, alteori este certat când fapta lui ar trebui să treacă „neobservată”, sau iertat când ar trebui atenționat, poate e repezit când are nevoie de comunicare, sau neascultat când ar fi cel mai bine să fie auzit …
Toate aceste lucruri mici pot fi percepute de copil la o altă dimensiune. Chiar dacă comportamentul lui poate fi interpretat, scopul copilului nu este să-și supere părinții. De cele mai multe ori încearcă să atragă atenția sau testează limitele.
În viața copilului preșcolar apar multe lucruri noi (grădinița, socializarea, grupul). Nevoile copilului sunt multiple (și nu vorbim aici de cele fiziologice). Părintele este bine să le satisfacă pentru a-i oferi posibilitatea dezvoltării la adevăratul lui potențial.
Nevoia de afecțiune
Pentru copilul de 3-6 ani nu este suficient să fie iubit, nu este destul să i se spună asta, este vital să i se arate. Cele mai mici dovezi de afecțiune oferite zilnic dau copilului o stare de siguranță și mulțumire.
Educația severă, rece, după reguli, care atrage pedepse este nepotrivită acestei vârste.
Timpul petrecut împreună cu copilul permite părinților să educe fără a deveni judecătorii unor fapte. Copilul nu este prea mic pentru a i se acorda respect și încredere. Sunt multe lucruri pe care le poate face independent pentru a se bucura de succesul lui și a dobândi încredere în el. Părinții au astfel motive de apreciere și încurajare.
“Iar ai făcut…”, “M-am săturat…”, “De câte ori să-ți mai spun…” sunt formule care nu transmit decât nemulțumire. Copilul va considera la un moment dat că “nu e bun de nimic”.
“Hai să mai încercăm o dată…”, ”Sunt sigură că poți…”, “Data asta reușim împreună…” sunt formulările zilnice care-l ajută să crească și să se dezvolte.
Copilului îi place să fie ascultat, să i se citească povești, să se plimbe împreună cu părinții, să fie însoțit în parc la partenerii de joacă, să găsească în părinți parteneri de joacă. Toate acestea înseamnă să i se aloce timp de calitate, timp activ, nu doar prezența în preajma lui.
Prin gesturi, mimică, fapte, cuvinte și sprijin copilul se simte iubit și devine capabil să iubească.
Nevoia de respect
A respecta copilul înseamnă a-l trata ca pe o persoana adevărată. Chiar dacă este încă mic va sesiza dacă i se oferă posibilitatea să aibă o opinie, să-și transmită gândurile, bucuriile sau nemulțumirile.
Respectul nu ține de cuvinte ci de atitudine.
Copilul trebuie ascultat când are ceva de spus acordându-i-se atenție. Acest lucru presupune întreruperea altor activități, neîntreruperea copilului, vorbirea politicoasă. Copilul nu își poate explica tonul nervos, nu înțelege cărui fapt i se datorează. Problemele adultului, indiferent de natura lor, nu trebuie transmise copilului.
Copilul este foarte sensibil la reproșuri și dacă este necesar să i se facă un reproș acesta poate primi o forma constructivă și pozitivă: “Știu că nu ai vrut să arunci jucăria, de aceea te aștept să o duci la loc, apoi…”
Să comparăm cu “De ce ai aruncat-o?”, “Ți-am spus să nu mai faci…”, “Ți-am spus că dacă o mai arunci o dată…” (Între noi fie vorba, ca adulți – chiar crezi că nu o va mai arunca pentru că i-ai spus să nu mai facă asta? Și dacă o va mai arunca, ce-i vei face? Nu mai bine eviți conflictul și nu-ți afectezi autoritatea ci din contra o exerciți?)
Dacă se cere copilului să facă ceva nu trebuie uitată verificarea și aprecierea. În lipsa acestora copilul simte că orice face nu este pe placul celor mari, este prea mic să fie băgat în seama sau percepe că nu interesează persoana lui și, și mai rău, se simte îndepărtat. (Ex. Dacă îi ceri să facă patul, treci pe acolo să vezi rezultatul muncii lui și apreciază-l. Este ceea ce copilul așteaptă. Luându-te cu treaba poți ușor să uiți că l-ai trimis să facă patul. El însă nu uită.)
Sentimentele lui trebuie respectate. (Ex. Dacă îți arată un desen, nu vorbi despre vaza spartă. Dacă îți povestește o activitate de la grădinița, amână să vorbești tu despre incidentul de la serviciu.) Copilul are nevoie să i se acorde atenție activă.
Lipsa de respect îl rănește pe copil și îi creează o imagine negativă asupra lui. Doar respectându-l îl învățăm să respecte la rândul lui.
