Vizita de lucru efectuată, săptămâna trecută, la o clinică de neurologie din Augsburg i-a adus șefului secției Neurochirurgie a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Anatolii Buzdugan, și o ”propunere de transfer”, venită din partea colegilor medici germani. Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, managerul Spitalului de Urgență, Vasile Rîmbu, a prezentat rezultatele vizitei în Germania și a declarat că delegația de la Suceava a stat fără emoții și cu fruntea sus în fața gazdelor, ba, mai mult, după ce doctorul Buzdugan a diagnosticat clinic un caz aflat în discuție, diagnostic confirmat prin RMN, a primit imediat invitația de a rămâne ca neurochirurg la clinica din Augsburg.
”Oferta a fost în contextul prezentării unui caz. Profesorul de neurologie pediatrică a prezentat un caz al unui copil de 16 ani care avea tulburări de echilibru de ceva timp. S-a considerat la momentul respectiv că medicația anticonvulsivantă este cauza ataxiei. Au micșorat doza de medicație, dar nu s-a întâmplat nimic, a rămas cu aceeași tulburare de echilibru. Discutând cu doamna dr. Miron (n.r. – medicul epileptolog Ana Miron, de asemenea în delegația care a mers la Augsburg), anticipând lucrurile, eu am spus că respectivul copil are o hidrocefalie și probabil asta este cauza. După care profesorul a prezentat mai departe și a spus că au fost inspirați să facă un RMN și a constatat că pacientul are hidrocefalie. L-a trimis la un neurochirurg, neavând neurochirurg în spitalul respectiv, care i-a spus că deocamdată nu este o urgență majoră și e bine să mai temporizeze. Profesorul mi-a zis «domnule doctor, veniți la noi și vă angajăm ca neurochirurg, să rezolvați cazurile noastre»”, a povestit dr. Buzdugan.
Managerul Spitalului de Urgență vrea să extindă paleta colaborărilor cu mari clinici din Europa
”În trecut nu ne bazam nici pe RMN, nici pe CT, examenul clinic era hotărâtor. Din fericire, sunt medici, printre care și domnul dr. Buzdugan, care mai au această latură, a diagnosticului clinic”, a subliniat managerul Vasile Rîmbu.
Chiar dacă doctorul Buzdugan a declinat invitația de a rămâne să profeseze în Germania, medicul sucevean a afirmat că va merge în stagii și schimburi de experiență, în baza colaborării stabilite cu aceste clinici din Augsburg și Gunzburg, în care medicii ”au la dispoziție absolut tot ce e necesar pentru a efectua intervențiile chirurgicale în condiții de deplină siguranță”. Primul stagiu va fi, cel mai probabil, după ce Spitalul de Urgență Suceava va finaliza achiziționarea echipamentului de neuronavigație (un GPS de orientare prin creier pentru depistarea leziunilor, focarelor tumorale, focare de epilepsie etc.), pentru a căpăta experiență în utilizarea acestuia.
”Trebuie să învățăm și este mai bine să înveți la sursă, într-un serviciu unde se aplică sistemul de mai mult timp, decât să vină cineva să-ți facă un training, să-ți spună în teorie cum se practică”, a spus dr. Buzdugan.
Atât medicul, cât și managerul și-au exprimat mulțumirea că profesorii din clinica de neurochirurgie din Gunzburg au acceptat ca medicii suceveni să facă stagii de pregătire la ei, să participe activ la programare și la intervenții, inclusiv la îngrijirea postoperatorie a pacienților.
”Această experiență, cu plusurile și minusurile ei – mai multe plusuri și nu foarte multe minusuri – ne-a încurajat ca și pe alte specialități să provocăm colaborări”, a mai spus managerul Vasile Rîmbu.
Apreciere
Neurochirurgul Anatolii Buzdugan, ofertat de Clinica din Augsburg, în timpul vizitei de lucru în Germania
