Părintele a fost săpunit rău și n-a scăpat decât în urma intervenției comandantului de regiment, pe care l-a trezit în miez de noapte, să-și pună obrazul pe lângă șeful poliției, sculat de lângă amantă. Când a ajuns la unitate, Cotonogu, maidanez azilant, l-a mârâit cu dușmănie, fără să-l recunoască. Bietul popă nici nu era de recunoscut. A rămas sub duș preț de o oră, fără să zbiere vreo slovă din „Satisfaction”. La ora șase, a trezit soldatul care-o făcea pe țârcovnicul, s-au înarmat cu cele potrivite și s-au repezit la barul „Il Diavolo”.
Soldatul credea că părintele maior se grăbea spre crâșmă, pentru a-și drege beția de cu seară, dar se înșela. Aliniind-i pe chelnerii chiori de nesomn, preotul căzut în păcat a luat la sfințit fiecare metru pătrat al locului unde Necuratul îi întinsese parșiva capcană care-l făcuse de bafta lumii. „Sfințește, Doamne, acest locaaaal! Ocrotește-i pe păcătoșii care…” Delfini minusculi de agheazmă se încrucișau prin aer, trezind din inerție damfurile clubului.
Seara, chelnerii participanți la sfințire aveau să jure că, în timpul slujbei, urechile lor recunoscuseră mai multe tipuri de tropăieli, generate de copite cu diverse greutăți sociale, până când o voce de șef a dictat sugrumat retragerea, iar ușa s-a deschis brusc, generând un cutremur de aer, care a îngenuncheat lumina, a spart sticlele de pe raftul barului, țăndărind paharele și umplându-l de sânge și de sperieți pe barman. În clipele acelea, jurau chelnerii făcându-și semnul crucii, părintele Cobuz a prins cu mâna clește o ființă doar de el vizibilă, și a izbit-o golănește c-un cap în gură, de unde a reieșit un muget sinistru, prăvălit apoi pe scări.
Roșu la față și cu mânecile sutanei suflecate, înflăcăratul popă nu s-a zgârcit la agheazmă. A sfințit tot ce-a prins în cale: mesele de biliard, aparatele de poker electronic, stația muzicală care-i ducea la demență pe clienți… La urmă, stors de efort, a băut pe nerăsuflate, în ochii stupefiați ai chelnerilor, un litru de agheazmă, stabilind cu certitudine un nou record mondial.
Întors la unitate, a dormit tun până seara, când și-a luat pe neve tălpășița spre front, și nimeni nu l-a mai văzut până la înmormântarea de peste un an.
Frumos ar fi să spun că preotul Cobuz s-a jertfit în Iraq pentru țară, astfel ca noi, ceilalți, să trăim liber și demn, departe de amenințările unei lumi violente. N-o să zic așa ceva, fiindcă ar fi total fals. Popa Cobuz a murit săgetat de infarct, în concediul de odihnă din Grecia, când s-a băgat în apa mării, ignorând avertismentele lansate de cele două sticle de „Ouzo”, băute noaptea, în compania grațioasă a celei ce-i era de șapte zile soție. O lună de miere, care și-a deturnat mierea, ungând-o pe colivă.
Încă un amănunt: la trei luni după baia în agheazma părintelui Cobuz, clubul „Il Diavolo” a trebuit închis, din lipsă de clienți. Onorabilii proprietari (atât cât pot fi de onorabili niște proprietari de cârciumă), la fel ca cinstiții chelneri (atât cât pot fi de cinstiți niște chelneri) au pus lacătul pe afacerea până mai ieri profitabilă, spurcând cum le venea la gură capriciile economiei de piață.
