Oarecum paradoxal, pe cel mai memorabil personaj al armeții nu în timpul stagiului parcurs de mine l-am cunoscut, ci mult după aceea. Părintele Cobuz. Vă mai amintiți de preotul militar Katz, din „Peripețiile bravului soldat Švejk”? Popa Katz, cel care ținea la minut predici volante, asemănătoare halbelor de bere golite la botul calului, trupelor ce plecau să-și verse oasele în linia întâi? Da, el care împletea armonios slova Domnului cu duhul șerpuitor al coniacului supt vârtos, împletitură care ajuta cursivității predicii, ducând la o mai trainică priză în sufletul eroic al oșteanului. „Ostași, astăzi veți pleca pe front, și așa mai departe. Îndreptați-vă acum gândurile spre Dumnezeu și așa mai departe, de bună seamă. Nu puteți ști, de bună seamă, ce se va întâmpla cu voi și așa mai departe.”
Maiorul militar Cobuz era un fel de popă Katz, pe timp de pace însă. Un slujitor atât de bun al Domnului, încât competențele sale – cum se petrec lucrurile în elasticitatea capitalismului – stârniseră interesul concurenței, Diavolul târcolindu-l fără istov, în nădejdea unei eventuale racolări în oastea sa împielițată. Spre lauda mea, la una din aceste încercări diavolești de mituire, am avut privilegiul să fiu martor.
Cam în fiecare seară, după ce se achita de slujba religioasă – ținută mai mult pentru a fi bifată în statele de plată decât în catastifele cerești – preotul Cobuz lepăda sutana, făcea un duș ca să fugărească mirosurile bisericești imprimate în piele, își mula geaca de piele și blugii forever „Levi’s”, neuitând să se miruiască din niște clondirașe adăpostite într-o chilioară lucioasă, marca „Bulgari”. Astfel ferchezuit, se grăbea să extermine câteva coniace „Metaxa”, în clubul „Il Diavolo”, cel mai apropiat de unitatea sa militară. De obicei nu exagera, dar dacă o făcea, chelnerii aveau consemn să-l transporte în bună stare la poarta unității, unde un soldat îl prelua și-l culca îmbrăcat în camera de gardă. Când se întâmpinau astfel de situații, sfinția sa zbiera cât îl țineau bojocii hit-ul „Satisfaction” de Rolling Stones, fără să-i pese că mesajul conținut în strofe intra pe contrasens cu smerenia creștinească, a cărei propovăduire îi fusese încredințată.
În mod normal, așa se petreceau lucrurile, mai puțin într-o seară, când popa a ținut să-și stropească proaspăta hotărâre de a pleca în fierbintele Iraq. Avea nevoie de bani pentru un apartament, făcându-se timpul să-și întemeieze un cămin, iar banii se găseau tocmai în Iraq, unde ostașii români aparținând de trupele NATO aveau nevoie de o prezență bisericească, pentru a-și preda sufletul în bună contabilitate creștinească dacă era cazul, și deseori era, fiindcă moartea umblă prin părțile alea nu cu o coasă, ci cu o remorcă de coase, pentru toate gusturile.
