Nereguli descoperite de polițiști la trei transporturi de material lemnos

Nereguli descoperite de polițiști la trei transporturi de material lemnos
Nereguli descoperite de polițiști la trei transporturi de material lemnos

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control marți, la ora 3.30, pe DN 17A, la ieșire din comuna Dornești spre comuna Bălcăuți, trei autoutilitare care transportau material lemnos, găsind nereguli în toate cele trei cazuri.
O autoutilitară condusă de un bărbat de 60 de ani, din comuna Frătăuții Noi, transporta în baza unui aviz de însoțire emis luni cantitatea de 2,52 mc cherestea tivită din specia molid și 2,5 mc lătunoaie de molid. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în documente, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit că bărbatul transporta 11,604 mc cherestea tivită de esență rășinoase din specia molid și nu cea din documente. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos transportat în plus, respectiv 9,084 mc cherestea tivită de esență rășinoase, specia molid, în valoare de 5.804 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea. Totodată, întrucât la inventariere s-a constatat în minus cantitatea de 2,5 mc lătunoaie, față de avizul de însoțire, conducătorul auto a fost sancționat contravențional și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos lipsă în valoare de 274 lei.
Polițiștii au oprit și autoutilitara condusă de un bărbat de 30 de ani din comuna Frătăuții Noi care transporta material lemnos în baza unui aviz emis la luni, în care era înscrisă cantitatea de 1,63 mc cherestea tivită de esență rășinoase și 2,5 mc lătunoaie tot de esență rășinoase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în documente, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit că bărbatul transporta 5,342 mc cherestea tivită de esență rășinoase și nu cea din documente. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos transportat în plus, respectiv 3,712 mc cherestea tivită de esență rășinoase, în valoare de 2.371 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea. Totodată, întrucât la inventariere s-a constatat în minus cantitatea de 2,5 mc lătunoaie, față de avizul de însoțire, conducătorul auto a fost sancționat contravențional și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos lipsă, în valoare de 274 lei.
Polițiștii au oprit și autoutilitara condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Frătăuții Noi, care transporta material lemnos, fără aviz de însoțire, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 1,14 mc cherestea tivită de esență rășinoase din specia molid. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos în valoare de 728 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Recomandări

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României