Pildă creștină

Nerăbdarea și mânia anulează toată frumusețea sufletului



Pildă creștină: Nerăbdarea și mânia anulează toată frumusețea sufletului
Pildă creștină: Nerăbdarea și mânia anulează toată frumusețea sufletului

Trebuie mai întâi să înțelegem cauzele care-i fac nerăbdători și mânioși pe frați. Apoi trebuie să le vorbim cu multă bunătate și blândețe și chiar cu un fel de apreciere, arătându-le și cele bune ale lor. Cât de nesuferite și primejdioase sunt aceste două, nerăbdarea și sora ei, mânia, care îți anulează toată frumusețea așezării sufletului tău și toată agonisirea duhovnicească! Cineva a văzut pe altcineva care se căznea să deschidă un lacăt la o ușă și nu putea nicidecum, de unde a început încet, încet, să-l cuprindă o mânie așa de mare, că se dădea cu capul de ușă și făcea spume la gură. Și a zis cel care privea degradanta scenă: „În veac n-o să mă mânii măcar cât de puțin, și o să fac orice efort pentru a-mi stăpâni firea de om, că am văzut cât de urât îi stă omului mânios”.
Deci noi, cum zic sfinții bătrâni ai Patericului, dacă ne supunem patimilor, cu nimic nu ne deosebim de închinătorii la idoli. „Că cei ce se biruiesc de iuțeală și se robesc de mânie și nu taie de la sine tulburarea patimii, aceștia se leapădă de Iisus Hristos și au în sine pe Marte ca dumnezeu și se închină idolului turbării ca și elinii. Iar cei ce au biruit acestea și le-au izgonit de la sine și s-au înfrânat de ele, aceștia au călcat idolii și s-au lepădat de închinarea dumnezeilor celor mulți și s-au făcut mucenici fără de sânge”. „De se va întâmpla între tine și altul cuvânt de scârbă și va tăgădui cuvântul, nu-l ațâța pe el, zicând că ai spus! Că se întoarce și zice: „Așa am zis! Și ce?” și se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul și se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea”. (Sfântul Ioan Scărarul – Cuvânt despre mânie – Filocalia nr. 9).
Iarăși, zice un bătrân că „cel ce se nedreptățește de voie și iartă pe aproapele, fiu este al lui Hristos; iar cel ce nici nu nedreptățește, nici se nedreptățește, este al lui Adam; iar cel ce nedreptățește, sau dobânzi cere, sau înșală, fiu este al diavolului”. Trebuie să-ți încălzești sufletul răcit de ură, de nerăbdare și mânie prin a răbda pe fratele tău, ca să rămâi omul lui Dumnezeu, că unul ca acesta iartă și se roagă să-și astâmpere focul mâniei. Încă multe alte ispite te așteaptă să le arzi cu focul harului Sfântului Duh și să rămâi un om al iubirii și al păcii.
(arhim. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovnicești, vol. 2.)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?