Încă o smetie primită peste bot de fotbalul italian, la încheierea grupelor din Liga Campionilor. O singură echipă trece mai departe, și aia de pe locul secund, beneficiind de automulțumirea liderului Atletico. Dar, la cum se prezintă partenerele de întrecere la intern, Juventus va continua să domine fotbalul italian ca un chior în țara orbilor. Așadar, Roma n-a putut tranșa calificarea în meci direct cu Manchester City, pe Olimpico. Mi-ar plăcea să cred că echipa romană va trata cu seriozitate Liga Europa, mă gândesc că un asemenea trofeu ar fi o ieșire triumfală din scenă pentru căpitanul Totti. Totodată, să apreciem cum se cuvine și prima calificare în optimi a lui City, pe deplin meritată după frustrările anterioare. Cetățenii vor fi o nucă tare, echipa de evitat pentru toți liderii din celelalte grupe (mai puțin Chelsea, evident). Iată, englezii trec mai departe cu trei echipe din patru, victima fiind Liverpool, care a ratat în aceeași situație ca și Roma, meci direct în fața propriilor suporteri. E drept, fiind vorba de Basel, regretul parcă e mai mare. Dar, să fim drepți, Liverpool chiar nu practică un joc pe măsura fazei eliminatorii. Măcar de-ar călca pe urmele lui Chelsea, cum ar fi să vedem o finală Roma-Liverpool, reeditarea acelei finale CCE din 1984?!
Spania merge și ea mai departe cu trei din patru, toate calificatele fiind lideri. Inutil să le mai enumăr. A rămas pe dinafară Athletic Bilbao, adică echipa care a eliminat-o pe Napoli în play-off, asta ca să fie și mai clar cât de slabi au ajuns italienii. În schimb, aproape neașteptat, francezii merg mai departe cu toate echipele, e drept, doar două. Dacă Monaco este liderul modest, dorit de toate echipele clasate pe locul doi, deci inclusiv de Mircea Lucescu, PSG este cealaltă echipă, alături de City, care poate crea probleme câștigătoarelor de grupă.
I-am lăsat la urmă pe nemți, care nu degeaba sunt campioni mondiali: s-au calificat cu toate patru echipele! În rest, un club obișnuit să ajungă aici, Porto, dar și, la recidivă, Șahtior și Basel. Acum, să vorbească urna. Cică extragerea va fi un lucru bine făcut, deci cu noroc pentru nemți.