Negoiță spune că va forma un Guvern politic exclusiv PDL dacă partidele nu trimit nominalizări



Premierul desemnat, Liviu Negoiță, a declarat că dorește să numească în Guvern și tehnocrați, dar va forma un Cabinet politic exclusiv PDL dacă celelalte partide nu doresc să înainteze nominalizări de miniștri și că își va însuși programul de guvernare transmis deja de Lucian Croitoru în Parlament,
Președintele Traian Băsescu a anunțat, vineri, că l-a desemnat pe primarul Sectorului 3 al Capitalei, Liviu Negoiță (PDL), pentru formarea Guvernului.
Liviu Negoiță a declarat, la Cotroceni, că dorește formarea unui guvern de coaliție, iar negocierile vor începe vineri și vor dura trei zile, astfel că lista noului cabinet va fi depusă luni la Parlament.