Neckermann extinde promovarea vacanțelor în România pe piața austriacă și introduce circuite Dracula

Neckermann va exitinde din acest an promovarea vacanțelor în România și pe piața austriacă și va introduce în oferte și circuite Dracula, alături de sejururile pe litoral, a declarat Gheorghe Mărginean, directorul agenției Karpaten Turism, reprezentantul Neckermann în România, informează Mediafax. „Din acest an, ofertele Neckermann pentru România vor fi promovate și pe piața austriacă. Austriecii puteau cumpăra și până acum pachete prin Neckermann în România, dar din acest an se va intra mai puternic pe această piață”, a spus Mărginean.El a afirmat că Neckermann vinde acum în Germania, Elveția, Olanda și Austria trei tipuri de vacanțe în România: sejururi pe litoral, city break-uri și circuite culturale. Dintre acestea, litoralul ocupă aproape 90% din totalul vânzărilor.”La litoral ne batem cu bulgarii, care au prețuri mai mici și servicii mai bune. De exemplu, un sejur la un hotel românesc all inclusive de patru stele de pe litoral este cu cel puțin 25-30% mai scump în extrasezon decât unul din Bulgaria, în condițiile în care serviciile din țara vecină sunt mult mai bune. Din acest motiv, la bulgari este plin de străini în extrasezon la mare, spre deosebire de ceea ce se întâmplă la noi. Neckermann nu va renunța să vândă litoralul românesc, însă vrea să diversifice oferta pentru România și din acest an introduce și circuite Dracula, care includ obiective turistice din Transilvania și București”, a adăugat Mărginean. Potrivit celor mai recente date ale INS, în 2012 au venit în România aproximativ 63.000 de turiști austrieci.Anul trecut au ajuns în România peste 7.200 de turiști prin Neckermann, față de 5.600 în 2012. Pentru anul în curs, reprezentanții companiei estimează o creștere de 10-15%.În medie, un turist străin care ajunge prin Neckermann în România plătește pentru o vacanță între 800 și 1.600 de euro, incluzînd transportul cu avionul, cazarea la hoteluri de patru stele și masa.Karpaten Turism se ocupă anual de serviciile pe teritoriul României a aproximativ 200.000 de turiști străini, ajunși pe croaziere, circuite, sejururi la munte, la mare și în Deltă.Neckermann Reisen este o marcă înregistrată a Thomas Cook și al doilea mare turoperator din Germania. Thomas Cook, unul dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, a reînceput din 2012 să aducă turiști străini în România, prin intermediul brandului Neckermann, după ce în anul 2006 s-a retras de pe piața românească. Thomas Cook este pionierul turismului de masă și în anul 1841 a organizat o călătorie cu trenul în Anglia pentru 500 de persoane. În 1855 a făcut primul tur al Europei, organizat pentru turiștii britanici.În 1900, firma Thomas Cook era lider în turismului mondial.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Ambasadorul Franței în România consideră că pădurile și turismul sunt „adevărate axe de dezvoltare economică” ale județului Suceava

Cele mai frumoase atracții și obiective din județul Suceava sunt promovate la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României