Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a declarat speriat de modul în care marii transportatori din județul Suceava încalcă prevederile legale cu privire la greutatea maximă admisă pe drumurile județene. „Sunt oarecum speriat de nivelul la care se circulă, cu supratonaj, cu marfă încărcată peste limita legală, și în special mă refer la cei care transportă lemn și materiale de balastieră”, a spus Nechifor.
El a adăugat că în mai multe zone ale județului angajații Direcției de Drumuri din cadrul Consiliului Județean au efectuat controale pentru verificarea mașinilor de mare tonaj care circulă pe drumurile județene. Cătălin Nechifor a spus că aceste verificări s-au făcut până în prezent în zonele Rădăuți – Satu Mare, Moldovița și Broșteni, și vor continua în tot județul. „Aștept să vedem care a fost rata de ilegalitate în transportul agabaritic. În funcție de acele date vom decide cu privire la necesitatea introducerii taxei de acces pe drumurile județene. Ne dorim să avem o consultare publică cu transportatorii, pentru a găsi un numitor comun, pentru că și ei trebuie să înțeleagă că drumurile județene, dar și cele naționale, se strică mai ales din cauza lor”, a arătat șeful administrației județene.
Cătălin Nechifor a mai adăugat că după finalizarea controalelor mașinilor de mare tonaj în toate zonele județului, soluția corectă ar fi introducerea taxei pentru acces pe drumurile județene. „Ne dorim să avem o structură de drumuri județene bine pusă la punct. Și nu cred că e corect ca cineva să câștige foarte mult, și restul să plătească pentru situația proastă a drumurilor. Sunt foarte multe zone care, din păcate, au foarte multe probleme din cauza acestui tip de transport agabaritic care depășește limita legală”, a ținut să mai precizeze președintele CJ Suceava.
Reamintim că Nechifor a anunțat la începutul acestei luni că în județul Suceava ar putea fi introdusă o taxă de acces pe drumurile județene care ar urma să fie plătită pentru mașinile de transport marfă mai mari de 3,5 tone. Valoarea acestei taxe ar putea să fie între 1.000 și 3.000 de lei anual, în funcție de tonajul mașinii.