Candidatură

Nechifor s-a înscris oficial în competiția pentru președinția Consiliului Județean



Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, și-a depus candidatura din partea USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava
Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, și-a depus candidatura din partea USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava

Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, și-a depus candidatura din partea USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. La depunerea candidaturii la Biroul Electoral Județean, Cătălin Nechifor a fost însoțit de liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, de senatorul Gavril Mîrza, precum și de deputații PSD Ioan Stan și Eugen Uricec, precum și de candidații USL pentru funcțiile de consilieri județeni. De la depunerea candidaturii au lipsit, motivat, deputatul Eugen Bejinariu și deputatul PNL Mircea Irimescu.
După înregistrarea dosarelor de candidaturi, Cătălin Nechifor s-a oprit să dea declarații în fața biroului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Nechifor a ținut să sublinieze faptul că toți cei care vor candida pentru șefia administrației județene nu îi sunt dușmani, ci competitori. „Aceștia nu sunt dușmani, inamici sau oameni cu care luptăm. Sunt oameni cu care vorbim și cu care discutăm despre proiecte. Și vreau să spun că astăzi (n.r. ieri), pe 1 Mai, pentru că este și Ziua Muncii, începem o muncă importantă. Munca pentru a câștiga Consiliul Județean Suceava, pentru a câștiga mandate de consilieri și funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Vom câștiga această bătălie, pentru că am sentimentul că proiectul USL la Suceava este unul puternic, care va schimba județul”, a declarat Nechifor.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, zilele de campanie electorală vor fi foarte grele, cu nervi întinși la maxim și cu supărări și dificultăți. Cătălin Nechifor a declarat că atât el, cât și candidații USL vor fi prezenți pe tot teritoriul județului, zi și noapte, pentru a le explica sucevenilor intențiile viitorului Guvern condus de Victor Ponta, precum și proiectele USL pentru județul Suceava.
Lista completă a candidaților USL pentru CJ Suceava
De precizat că tot în cursul zilei de ieri, USL a înregistrat și lista de candidați pentru Consiliul Județean Suceava. Lista completă de candidați este următoarea: 1. Cătălin Nechifor – PSD; 2. Alexandru Băișanu – PNL; 3. Carmen Agoutin – PSD; 4. Brîndușel Nichitean – PNL; 5. Virginel Iordache – PSD; 6. Cristina Teodorovici – PNL; 7. Gheorghe Iacob – PSD; 8. Gheorghe Ghișovan – PNL; 9. Alexandru Rădulescu – PSD; 10. Niculai Bosancu – PSD; 11. Ioan Piticari – PNL; 12. Ovidiu Milici – PSD; 13. Ilie Niță – PNL; 14. Mihai Grozavu – PSD; 15. Tiberiu-George Beldiman PNL; 16. Ioan Abutnăriței – PSD; 17. Ovidiu Arganisciuc – PC; 18. Nistor Tatar – PSD; 19. Neculai Bereanu – PSD; 20. Constantin Proboteanu – PNL; 21. Constantin Boliacu – PSD; 22. Raul-Gabriel Rotaru- PNL; 23. Ioan Dan Cușnir – PSD; 24. Dinu Dan Fodor – PNL; 25. Mișu Gafencu – PSD; 26. Vasilică Băițan – PNL; 27. Gheorghe Negură – PSD; 28. Constantin Maierean – PSD; 29. Mihai Ciumău – PNL; 30. Ioana Maftei – PSD; 31. Nicolae Năstasă – PNL; 32. Silvestru Irimescu – PSD; 33. Gheorghiță Moldoveanu – PNL; 34. Aleodor Nichifor – PSD; 35. Florin Nicolae Florea – PC; 36. Alexandru Lucian Galeș – PSD; 37. Cristian Boberschi – PSD; 38. Adrian Popoiu – PNL; 39. Liviu Mironescu – PSD; 40. Ioan Moraru – PNL; 41. Ioan Moraru – PSD; 42. Tudor Zdrob – PNL; 43. Constantin Barariu – PSD; 44. Ioan Pavăl – PNL; 45. Brăduț Avrămia – PSD.