Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că PDL a încercat un joc de imagine împotriva României atunci când a contestat la Curtea Constituțională Legea bugetului de stat pentru anul 2013. Nechifor a precizat că în condițiile în care Curtea Constituțională ar urma să se dea o decizie la această contestație în data de 20 februarie 2013, administrația județeană, dar și administrațiile locale, vor întâmpina probleme în realizarea unor proiecte sau la achizițiile publice.
Nechifor a spus că această contestare a Legii bugetului la Curtea Constituțională întârzie demararea procedurilor pentru organizarea licitației multianuale pentru întreținerea și modernizarea drumurilor județene, având în vedere că actualul contract pentru aceste lucrări va expira în luna octombrie a acestui an.
„Din păcate sunt și eu la fel de dezamăgit de faptul că bugetul este blocat la nivel național, pentru că ne încurcă foarte mult. Noi am dorit ca în lunile februarie-martie să avem deja pregătite procedurile pentru această achiziție publică, pentru că știm foarte bine că durează foarte mult. Iar acum, termenul de octombrie, care pare deocamdată destul de departe, este de fapt un termen foarte fierbinte. Faptul că PDL a contestat la Curtea Constituțională această lege e, cred eu, un joc de imagine, dar e împotriva României. Asta pentru că avem blocaje, și nu doar la ceea ce înseamnă acest proiect de achiziții pentru întreținerea și modernizarea drumurilor”, a declarat Nechfior.
El a mai adăugat că o problemă extrem de gravă este și la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unitate care nu poate încheia contractul cadru cu CAS Suceava. „Nu știu în ce condiții mai putem funcționa. Avem câteva zone fierbinți, inclusiv la ceea ce înseamnă tratamentul și intervenția în cazurile de infarct acut. Banii pe care îi avem acum disponibili nu mai ajung foarte mult. Și în lipsa unui contract cadru cu CAS ar putea să fim nevoiți să închidem sau să nu putem rezolva toate cazurile care apar la nivel de județ”, a subliniat șeful administrației județene.
Cătălin Nechifor a mai spus că probleme apar și la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, unde din cauza lipsei bugetului nu pot fi începute procedurile pentru achizițiile publice de materiale și produse necesare funcționării acestei instituții.
Nechifor a ținut să mai precizeze că lipsa bugetului pentru anul 2013 ar putea cauza și întârzierea unor proiecte de dezvoltare, având în vedere că administrația județeană nu poate efectua plăți către firme care au câștigat licitațiile.
„S-ar putea să ne trezim în situația în care bugetul la nivel de județ să fie adoptat în luna martie, și asta creează foarte multe neplăceri”, a mai declarat Cătălin Nechifor.