Nebunie productivă și liniște catastrofală

Dintre nenumăratele calificative prin care am putea caracteriza campionatul nostru de fotbal, printre cele mai potrivite cred că s-ar număra „bizar”, „haotic”, „anapoda” ori „halucinant”, asta la o primă caracterizare, și doar prin prisma rezultatelor, că dacă ar fi să intrăm în profunzimea fenomenului, nu ne-ar ajunge atributele din tot DEX-ul. Până alaltăieri, am avut un lider, Dinamo, al cărui argument pentru șefia clasamentului era că înscrie mereu mai multe goluri decât adversarul. Altfel spus, proștii din apărare sunt salvați de deștepții din atac. Numai că e de ajuns un singur puseu de prostie și al celor din atac pentru a-ți da seama că nici ăștia nu-s așa de deștepți pe câte ni se spune. Timp în care prostia fundașilor rămâne constantă. Foarte curios e că Andone, cel care stârnea senzație acum vreo trei-patru ani, după una din multele sale plecări de la Dinamo, cu declarația că s-a săturat de „fotbaliști vopsiți”, se preface a nu observa că unul din cei mai vopsiți în modul cel mai grosolan cu putință (mai ceva decât Rădoi, să spunem) este numitul Moți. Chestia cu vopsitul poate ține la fraieri. Adică iei maimuțoiul de care vrei să scapi, îl prezinți ca pe salvatorul planetei, montezi vreo două-trei faze în care tăntălăul (din greșeală, evident) s-a descurcat cumva, mai minți că ai oferte de la paișpe cluburi (în moț cu Milan și Chelsea) turbate să-l cumpere, iar dacă găsești pe unul destul de fraier, gen Becali, poate scapi de panaramă. Așa a fost și cu Moți, pentru care a pus botu’ Siena, un fel de Buzău al Italiei. Dar dacă nici la Siena nu-l țin ăia decât 3 etape, înseamnă că marfa-i proastă, un fel de chinezărie. Repet: numai un fraier poate da banii pe așa ceva. Dar să nu-mi spuneți mie că Andone, o legendă care a jucat chiar pe postul lui Moți și care a mai și lansat chestia cu „vopsiții”, nu-și dă seama că ăla e o murătură. Vopsită. De ce-l folosește? Probabil, ba chiar sigur, fiindcă acționarii lui Dinamo caută alți fraieri cărora să le vândă nu o rezervă, ci un titular care, nu-i așa?, se pregătește în liniște pentru Champions’ League. La fel ca la Dinamo, și la Cluj era liniște, după debutul cu succes în Ligă. Liniștea însă pare a nu prii românilor. Dovada? Păi, balamuc mai mare decât la Vaslui ați pomenit? Cu antrenorul gonit (ba chiar, temându-se de mardeală, și-a „tras” bodyguard) cu fotbaliștii antrenându-se pe ascuns, cu altul, cu patronul înjurându-i și la victorie, iată-i câștigători chiar în fața liderului. Știți vreun campionat comparabil cu al nostru? În care liniștea aduce dezastrul iar balamucul victoria?