În ultimele câteva zile, mi-a fost dat să aud ieșindu-le pe gură celor doi domni despre care e vorba aici niște vorbe care dacă n-ar musti de nesimțire te-ar putea face să crezi că ăștia au deraiat complet. Varianta hard ar include cumulul celor două aspecte, ceea ce zău că pare cât se poate de plauzibil. Primul este numitul Dan Petrescu, cel căruia încă nu i-a explicat nimeni cum vine chestia cu chiorul în țara orbilor. Fiindcă Petrescu ăsta, care se crede geniul suprem al strategiilor fotbalistice pe bază de umplut poartacu dosurile celor 11 împiedicați din subordine, etalează din ce în ce mai mult tupeu, mai multe revendicări, mai multe istericale, numai fiindcă neisprăviții ăia ai lui, pe care când îi prind îi cocoșează rebuturile Europei, de prin Luxemburg ori Gibraltar, aici, în țara ăsta prost făcută, câștigătitlu după titlu în liga condusă de alt mare nesimțit (n-o spun doar eu, au spus-o alaltăieri răspicat și repetat toți comentatorii de la Digi Sport, după prezentarea mugetelor de reînscăunare în moțul Ligii a nesimțitului de Iorgulescu). Ei bine, după ce a reușit să se impună în fața unora încă mai împiedicați (unii de pe la echipe sătești, caVoluntari!), alde Petrescu, noul Geniu Carpatin, a făcut ce face an de an: a anunțat că are o ofertă de moare lumea!… doar-doar o pune botu’ patronatul clujean și i-o mări salariul, numai să nu piardă geniul! După care (fiindcă nesimțirea fără fudulie n-are nicio temelie!) nu s-a prezentat la ultimul meci din campionatul pe care tocmai îl câștigase! Ați auzit măcar de vreo intenție de suspendare a nesimțitului Petrescu de nesimțitul de Iorgulescu? Întreb nu retoric, ci țintit pe nesimțiții ăștia: așa cum la meci nu a venit antrenorul, n-ar putea foarte bine să nu se prezinte arbitrul? Ălalalt, fericit că s-a reales în moțul Ligii de împiedicați cică profesioniști (exact ca al treilea nesimțit, Burleanu, tot fără contracandidat, caCeaușescu!) a mugit că televiziunile plătesc prea puțin pe ce mare (rahat de) fotbal ne oferă Liga, de-au început ăia din studioul Digi să se tăvălească de râs! Și au zis ce trebuia: anume că la ce hal de fotbal joacă ăia, ar trebui ca ei să dea bani televiziunilor!