Scriu de ani și ani că muntele a ajuns doar un peisaj bidimensional bun de fotografiat din mașină și un teren de exercițiu destinat năzăririlor omului, împărțit între ”pasionați” și interesații banului. Un teren menit defrișărilor, vânătorii, sporturilor cu motor, asfaltărilor anapoda, culegerii fructelor sălbatice și ciupercilor la scară industrială, un teren de cățărat și de atacat în hoardă victorioasă, obsedată de arborarea tricolorului pe vârfuri, spre a-și dovedi eroicul patriotism pe feisbucluc… Totodată, loc de salvat proștii căzuți prin prăpăstii…
În mintea majorității contemporanilor, muntele nu mai este ”casa și cămara” locuitorilor săi din veac și de drept: sălbăticiunile!… Și iată încă o dovadă a tragicei realități…
Între 15 și 17 august, în căldarea lacului Bucura din centrul Parcul Național Retezat a avut loc un fel de … festival… Au fost proiecții de filme, au răsunat concerte de muzică clasică (pianul fiind dus cu elicopterul)… Motivul?… Aniversarea a 90 de ani de la … înființarea Parcului Național Retezat.
Da, ați citit bine!…
Ignoranților din conducerea județului Hunedoara și din cea a Parcului Național Retezat li s-a năzărit de așa ceva, nădăjduind să adune mii de „munțomani” – acești negăsiți neica-nimeni, cu pretenții de elită – acolo unde ar fi trebuit să fie liniște și un rai al caprelor negre, marmotelor și păstrăvilor. Faptul este explicabil: neciopliții în cauză – organizatori și beneficiari – nu știu cum au fost cândva acele locuri. Și nu știu nici ce ar trebui să însemne un parc natural național, întrucât cărțile necesare le sunt străine! După cum nu știu asta și fragilii de salon, frac și papion, chiar dacă sunt pricepuți instrumentiști; e cazul lui Alexandru Tomescu – fălosul cu Stradivarius – cel care a inițiat nebuneala snobilor melomani, pe Caraiman, în Bucegi.
În urmă cu 40 de ani, în căldarea Bucurei, sub Peleaga și, de altfel, peste tot în jur, ciopoarele de capre negre împestrițau povârnișurile: vara, cu trupuri roșcate, începând din toamnă, cu siluete negre… La apropierea puținilor drumeți, țapii șuierau ascuțit, dând alarma, dar fără să se sperie… Doar își atenționau haremurile care, de era cazul, păstrau distanța. Erau cu zecile… Ce să mai zic de marmotele ale căror „fluierături” stridente stârneau ecouri în steiuri…
De ani de zile, în locurile acelea, viața sălbatică s-a stins, sub pasul cotropitor al turmelor de sălbatici bipezi, exaltați și zurbagii… Nicio capră neagră nu mai trăiește în căldarea Bucurei, nici dincolo de Peleaga, spre tăul Galeșului, spre tăurile din Valea Rea și nici pe Păpușa, vârful vecin… Dincolo de Poarta Bucurei, câteva s-au retras în Rezervația Științifică ”Gemenele”…
Da!… Acum, în miez de august 2025, la 90 de ani de la înființarea Parcului Național Retezat, cu imbecil entuziasm, s-a comemorat apropiata sa moarte.
Și bomboana pe colivă: Sub pretextul ținerii sub control a populației de capre negre din Carpați, Ministerul Mediului a făcut jocul afaceriștilor din vânătoarea comercială, aprobând spre asasinare cinegetică peste 600 de capre negre în sezonul 2025.
Concluzia?… Țoapele și țărănoii din politică – aleși și numiți de alții asemenea lor – cu concursul ”specialiștilor” nevertebrați, generează trista realitate unde atentatele la mediu, distrugând biodiversitatea Carpaților, constituie singura lege.
