Toți jucătorii echipei Sportul Studențesc, însoțiți de unii dintre membrii staffului tehnic au mers, miercuri, la Casa Fotbalului, pentru a primi lămuriri de la conducerea FRF în privința situației grupării din Regie, care nu a primit licență pentru sezonul 2006/2007 al Ligii I. Jucătorii de la Sportul au ajuns la Casa Fotbalului și au fost invitați la o discuție de către directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, și directorul de relații internaționale, Florin Prunea, care este totodată și directorul coordonator al Sistemului național de licențiere. Jucătorii au refuzat inițial, spunând că nu pot intra deoarece nu îi lasă patronul Vasile Șiman, după ce acesta a fost evacuat marți din sediul FRF. După o discuție telefonică a jucătorilor cu Șiman, aceștia au primit permisiunea de a intra în Casa Fotbalului, însă numai în prezența avocatului grupării din Regie, Gabriel Turcu. Atacantul Ionuț Mazilu a afirmat că Sportul este deocamdată în prima ligă. „Dacă federalii vor dori să ne ajute, și au spus că vor face tot ce este posibil din punct de vedere legal, va fi bine. Depindem puțin de UEFA, dar și de cum se interpretează tot ce trimite acest for. Noi, jucătorii, n-am greșit, singura noastră greșeală este că n-am terminat mai sus în clasament”, a comentat jucătorul Sportului.
– La mâna unui răspuns de la UEFA
Avocatul clubului Sportul, Gabriel Turcu, a declarat că a existat un exemplu similar în Italia. „FRF așteaptă un răspuns de la UEFA și e clar că nimic nu este imposibil. Nu s-a luat încă nicio măsură definitivă, au avut această prudență să decidă amânarea oricărei decizii privind retrogradarea până la judecarea definitivă a cererii de returnare a licenței. Momentan, Sportul nu este retrogradată, lucru confirmat în decizia Comitetului Executiv”, a spus el. Turcu a adăugat că Sportul poate începe sezonul fără licență, pe care să și-o redobândească în timpul sezonului competițional. „Dacă pe parcursul sezonului nu-și va redobândi licența, va fi retrogradată. Se ia foarte în serios această procedură, care a fost aplicată unei echipe din Italia”, a comentat avocatul clubului Sportul. FRF a solicitat UEFA să precizeze în scris dacă există o procedură de returnare a licenței grupării Sportul Studențesc, deoarece în manualul de licențiere nu este prevăzut acest aspect, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu. Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere a decis, vineri, retragerea licenței clubului Sportul Studențesc, din cauza datoriilor înregistrate la bugetul statului pe anul 2005. Conform directorului de licențiere, Viorel Duru, gruparea din Regie are datorii la bugetul statului în valoare de 1,26 milioane RON. Patronul clubului Sportului Studențesc, Vasile Șiman, a făcut luni o cerere de returnare a licenței la FRF, iar marți a anunțat că a plătit toate datoriile.





