A face făgăduințe Domnului de bunăvoie, în cazul unei mari nenorociri sau din dorința de a dobândi ceva foarte folositor, eu cred că acest lucru – care există peste tot în Sfânta Scriptură – este o faptă demnă de laudă, atunci când făgăduința este împlinită. Dacă însă este încălcată, adică nu este împlinită propriu-zis, cel ce a făcut făgăduința se face vinovat înaintea lui Dumnezeu. Căci Sfânta Scriptură spune: „Rugați-vă și răsplătiți Domnului Dumnezeului nostru; toți cei dimprejurul lui vor aduce daruri” (Psalmi 75, 11).
Și fericitul Iona s-a rugat în pântecele chitului, zicând: „Iar eu cu glas de laudă și de mărturisire, voi jertfi Ție; câte am făgăduit voi da Ție, Domnului, pentru mântuirea mea” (Iona 2, 10). Și dumnezeiescul David, în psalmul 115, spune: „Rugăciunile mele Domnului voi da, înaintea a tot norodului lui, în curțile casei Domnului, în mijlocul tău Ierusalime” (Psalmi 115, 8-9). Și preaînțeleptul Solomon: „Mai bine este a nu făgădui, decât a făgădui și a nu da” (Ecclesiastul 5, 4).
(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 92)
